joi, ianuarie 30, 2025
AcasăLocalBursă regală pentru doi tineri artiști din Botoșani

Bursă regală pentru doi tineri artiști din Botoșani

Doi tineri artiști din Botoșani se numără printre cei 30 de bursieri selecționați pentru a face parte din prestigiosul program „Tinere Talente”, ediția 2025, derulat de Fundația Regală Margareta a României.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

La categoria Arte Vizuale, bursiera este Petra Iustina Amarghioalei, în vârstă de 15 ani, elevă a Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani. La categoria Muzică, tânărul Matias-Alexandru Cotruță, în vârstă de 14 ani, elev al aceluiași liceu, a fost selectat să beneficieze de acest sprijin pentru a-și cultiva talentul.

„Tinere Talente”, un program care susține dezvoltarea carierelor artistice

Programul „Tinere Talente”, ajuns la a 17-a ediție, le oferă tinerelor talente un cadru propice dezvoltării carierei lor artistice, prin susținerea acestora în domeniile muzicii și artelor vizuale. Artiștii vor avea ocazia să exploreze și să își perfecționeze abilitățile creative, încurajați de specialiști și având acces la oportunități valoroase în carierele lor.

Pentru a ajunge în fața juriului de specialitate, 58 de artiști vizuali și 68 de tineri muzicieni au aplicat în perioada 10 octombrie – 10 noiembrie 2024. După o selecție riguroasă, care a inclus atât analiza dosarelor sociale, cât și evaluarea artistică din partea unui juriu format din profesioniști în domeniu, 30 de tineri talentați au fost aleși pentru a beneficia de bursă: 15 la muzică și 15 la arte vizuale.

Acest program național reprezintă o oportunitate majoră pentru tinerii artiști din România, iar implicarea Fundației Regale Margareta a României în susținerea lor va contribui la dezvoltarea unui viitor cultural și artistic deosebit.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.8 ° C
8.8 °
8.6 °
74 %
2.5kmh
97 %
joi
9 °
vin
13 °
sâm
8 °
Dum
4 °
lun
3 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Indicatoare rutiere noi, folosite doar la avariile de la rețeaua de apă.

EDITORIAL

Se pare că toate problemele cu care se confruntă România au dispărut peste noapte. Criza economică poate să mai aștepte, despre reforme nici nu...

EPIGRAMA ZILEI

Cunoscut-am un tâmplar Introvertit, cum altul nu-i Pentru că se plânge doar Când n-are …cui! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...