După ce șeful de la spital s-a discutat cu cei de la DNA, nu mai are voie să fie șef, drept pentru care s-a făcut o listă lungă de directori, după care s-a făcut o listă mai scurtă, că mulți au plecat, inclusiv compania aia de recrutare pentru concurs cu care se lăuda președintele Valeriu de la cejeu. Și așa a rămas o doamnă avocat care a ajuns noul șef, nu se știe prea bine dacă chiar asta era dorința ei, dar cert e că doamna spune că are tot ce trebe ca să conducă spitalul. Și mai cert e că are coraj, chiar mult, la câte s-au întâmplat acolo, să se bage în biroul directorului. De acu o să vedem cât o ține corajul, dar până una-alta, grijă mare, că or mai fi rămas prin birouri microfoane și camere montate pentru șăfii anteriori, știi ce zic.
Avem conducere, avem echipă. Din nou
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Puls
Căutări controversate
Președintele Valeriu de la cejeu a cerut la consilieri să-l ajute să stea pe vorbă cu primarele Cosmin, pe care-l caută ca pe Bin...
Puls
Persoană importantă, caut funcție
Costel de la peneleu, fost șef, fost deputat, proaspăt însurat, e nemulțumit, zice lumea. Și anume cu slujba pe care-o ocupă ca administrator de...
Puls
Nu mai e ca pe vremuri
La doamna Doina, șefa de la pesedeu nu prea i-a plăcut la unire. S-a văzut o urmă de ciudă, plus o privire un pic...
Puls
O fi cu ghinion
Și ultimul manager de la spitalul giudețean, adică cel care e acu, a fost călcat de DNA. Că nu se mai întreabă nimeni dacă...
Puls
Să-i păzim, că sunt mici și nu au ce face
La meciul cu feceul de acasă s-a plecat de la premisa că echipa nu prea mai are galerie. Drept pentru care când a apărut...
Puls
Un politruc orientat
Evenimentul finalului anului trecut a fost Nunta lui Costel, ot pesedeneleu, fost șparlamentar, cu cea de a doua aleasă a inimii sale. Tomnaticul mire,...
Puls
Deja România e prea mică
După ce a rezolvat tot cu țara noastră, candidatul mesianic Călin anunță că se apucă de făcut canale și prin alte țări, să prindă...
Puls
Gata, să-i facem statuie
La gala de premiere de pe scenă s-a dat un filmuleț cu primarele Cosmin, care a zis cum face totul pentru ca să fie...
Puls
Succesuri pe linie
Costel, fostul deputat șăf de la liberali, după ce l-a fugărit președintele Valeriu, s-a gândit un pic, apoi s-a însurat cu o domniță jună,...
Puls
Din suflet, direct la suflet
A tăcut ea o vreme, dar și când a început Doinița, șefa de la pesedeu, deja se cunoaște. A făcut și poze, că a...
Puls
Când politica nu e acasă
Acu de zilele astea Eminescu s-ar putea să fie mai interesant. Că președintele Valeriu nu-i Doinița să se bage peste tot, și oricum e...
Puls
Pe patriotism cu steaguri
Cătălin, copil de casă la auriști - în prezent, că a mai fost și pe la alții - ne atrage atenția, în tonul partidului,...
Puls
Cine se trezește de dimineață prinde muzica
Cică oamenii de la filarmonică face și anu ăsta concert de anu nou. Și pentru că e cerere mare de belete, a zis șefii...
Puls
Iar am început cu stângul?
Fotbaliorii cu piciorul de la FC are de câteva zile un nou antrenor, după ce nea Valeriu iar s-a supărat că nu merge hardughia...
Puls
Cum e grea politica locală
Acu când se întâmplă lucruri complicate în capitală se vede măreția politicienilor locali. S-a terminat cu la mulți ani-urile, cu sărbătorile, cu sfinții și...
Puls
Avem stabilitate de dat și la alții
Președintele absent Iohannis ne-a aburit că face PSDNL, adică alianța aia interesantă, pentru ca să avem stabilitate. Liberalii și pesedeii s-a bucurat, s-a pus...
Botoșani
nori împrăștiați
8.8
°
C
8.8
°
8.6
°
79 %
1kmh
47 %
joi
9
°
vin
14
°
sâm
8
°
Dum
4
°
lun
3
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Se pare că toate problemele cu care se confruntă România au dispărut peste noapte. Criza economică poate să mai aștepte, despre reforme nici nu...
EPIGRAMA ZILEI
Cunoscut-am un tâmplar
Introvertit, cum altul nu-i
Pentru că se plânge doar
Când n-are …cui!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...