Nu cunoaștem cu exactitate data nașterii Sfântului Ignatie Teoforul, însă cunoaștem data trecerii sale la cele veșnice: 20 decembrie, anul 107 d. Hr.
Împreună cu Policarp al Smirnei au fost ucenici ai Sfântului Ioan Evanghelistul. Se crede că a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Petru. Numele „Teoforul” înseamnă „purtător de Dumnezeu”. Potrivit tradiției, ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat în brațe pentru a-l arăta ucenicilor Săi ca model de smerenie (Matei 18, 2-4).
A suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). A fost arestat, împreună cu alți creștini, în timpul persecuției din Antiohia și pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare în amfiteatrul de la Roma.
I-a implorat pe romani să nu mijlocească în fața autorităților imperiale pentru a obține achitarea lui: „Lăsați-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu pâine curată a lui Hristos“.
Câțiva creștini au adunat rămăşiţele sale din amfiteatrul de la Roma și le-au adus la Antiohia. Astfel, la 29 ianuarie facem pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul de la Roma la Antiohia.
Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu dau de asprimea dreptății Sale, când, spre pedepsirea răutății, îngăduie războaiele. Atunci viața oricui se află în primejdie de moarte, și a celor de acasă și a celor de pe fronturi.
Să cercetăm, între marginile îngăduite, pricina aceasta, a războaielor, care pe mulți spală de fărădelegi în șiroaie de lacrimi. Luăm ca gând de ajutor în darea răspunsului voința lui Dumnezeu, care urmărește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vie.
Drept aceea, Dumnezeu, cel milostiv întru dreptăți, pe cei nebăgători în seamă sau potrivnici – dar totuși oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea și ei ce vrea Dumnezeu, adică mântuirea, singurul lucru cu adevărat de trebuință. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte ca bun, a ceea ce orânduiește și face Dumnezeu, și știind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, să nu ne îndoim de hotărârea Lui, chiar dacă nu pricepem aceasta. Iar gândul al treilea e că în suferințe fără de voie s-au mântuit mucenicii, în suferințe de bunăvoie s-au mântuit cuvioșii; tot așa și cu suferințele războaielor, mult mai mulți se mântuiesc pe front, decât s-ar fi mântuit acasă.
Obișnuit, lumea crede că mor în războaie cei răi și scapă cei buni. Este și nu este așa, pentru că numai singur Dumnezeu știe și tine socoteala fiecăruia. Pe urmă numai singur Dumnezeu știe – și precum știe și face – dacă pentru cineva e mai de folos viața, sau mai mult îi folosește mutarea din viața aceasta. Apoi Dumnezeu, în atotputernicia Sa, folosește și pe cei răi, pe necredincioși, pe cei fără nici un Dumnezeu, ca printr-înşii să aducă la mântuire pe cei de mântuit. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
