Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie al României, a fost demis după 15 ani în funcție, a anunțat ministrul Culturii, Natalia Intotero, într-o conferință de presă, potrivit hotnews.ro. Demiterea vine ca urmare a furtului de obiecte de tezaur în urma jafului de la muzeul din Assen.
Decizia vine după ce, marți, premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Culturii să ia astăzi măsuri dure, inclusiv demiteri dacă e cazul, în cadrul instituțiilor responsabile de contractul prin care artefactele dacice au fost scoase din țară și duse la expoziția din Olanda.
„Voi avea și un raport al Corpului de Control al Prim-ministrului privind avizele date anul trecut la Ministerul Culturii pentru a scoate din țară tezaurul dacic. Le voi înainta procurorilor pentru ca vinovații să răspundă”, a mai spus Ciolacu.
„Aștept și un set de măsuri pentru viitor pentru a ne proteja bunurile din patrimoniul național. Obiecte atât de valoroase nu pot fi scoase din țară oricând vrea un muzeu sau un ministru”, a precizat premierul.
Directorul Muzeului Național de Istorie, acuzat de lipsă de comunicare
„A fost o perioadă dificilă de a obţine informaţii din partea domnului director al Muzeului Naţional de Istorie. Poate că şi dânsul a fost presat. Poate că nu. Cu siguranţă este o situaţie neplăcută şi pentru dânsul, dar eu personal l-am simţit depăşit pe această componentă de a gestiona o situaţie de criză şi în special pe parte de comunicare.
Pe parte de documente, tot ce s-a realizat, instituţiile statului abilitate, care sunt acum în control la noi, ne vor spune dacă a fost bine, dacă a fost rău, dacă ar fi putut să fie totul mai bine. Motiv pentru care, astăzi, i-am solicitat domnului director general al Muzeului Naţional de Istorie să-şi prezinte demisia de onoare. A refuzat. În consecinţă, eu am mers mai departe, conform prevederilor legale în vigoare”, a anunţat ministrul Culturii într-o conferinţă de presă.
Directorul Muzeului Național de Istorie spune că a ministrul Culturii a încercat să-l intimideze
Pe de altă parte, Ernest Oberländer-Târnoveanu acuză că ministrul Culturii i-a cerut demisia prin invocarea mai multor pretexte, fără a preciza unde a încălcat legea sau normele, ba mai mult a încercat să-l intimideze, potrivit unui comunicat remis presei.
„Având în vedere că astăzi, 28 ianuarie, mi s-a solicitat demisia de onoare de către doamna Natalia Intotero, ministrul Culturii, țin să fac precizarea că nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile, găsindu-se false pretexte pentru a demisiona, încercându-se intimidarea mea prin diverse mijloace”, a transmis el presei.
Ca urmare a refuzului lui Ernest Oberlander-Târnoveanu de a demisiona, ministrul Culturii a denunțat contractul de management și l-a dat afară de la șefia MNIR.