spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocalBărbat rănit grav într-o explozie devastatoare (video)

Bărbat rănit grav într-o explozie devastatoare (video)

Un bărbat, în vârstă de 72 ani, a suferit arsuri după ce în casa unde locuia s-a produs o explozie.

S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea George Coșbuc, din comuna Gorbănești.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, ambulanța SMURD de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești, dar și o ambulanță SAJ.

Pompierii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de incendiu, dar casa era avariată. Proprietarul a fost găsit în interiorul locuinței, era conștient, prezenta arsuri la nivelul feței și mâinilor. Acesta a fost scos din imobil de pompierii și preluat la echipajul SAJ. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea efectelor exploziei.

Cauza probabilă, acumulări de gaz butan.
Cazul a fost preluat de polițiștii.

O explozie din cauza acumulărilor de gaze, urmată sau nu de incendiu, poate fi devastatoare.

Cum poate fi prevenită o explozie

Pentru înlăturarea acestui pericol, ISU Botoșani vă recomandă:

▪️nu folosiţi butelii de aragaz fără regulator de presiune, dacă au garnituri deteriorate sau dacă furtunul de cauciuc prezintă porozităţi, crăpături sau deformări.

▪️în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei și al aparatului de utilizare;

▪️deschideți ușile și ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

▪️nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați și nu utilizați surse de foc înainte de aerisi încăperea;

▪️înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei și robinetele aparatului de utilizare sunt închise;

▪️întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;

▪️umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate și numai în centru autorizate în acest sens.

▪️nu încarcați butelia la stațiile GPL pentru autovehicule. “Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului! Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun! Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate”, a precizat căpitan Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Explozie

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...