Polițiștii din județ au desfășurat, în ultimele 24 de ore, cinci acțiuni punctuale în cadrul operațiunii „Blocada”, în colaborare cu jandarmii, intervenind în total la 49 de evenimente, dintre care majoritatea au fost semnalate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.
Scopul acestor acțiuni a fost consolidarea unui climat de ordine și siguranță publică, îmbunătățirea disciplinei în trafic, precum și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost aplicate 136 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 63.927 de lei.
În cadrul verificărilor, agenții rutieri au reținut 8 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
Majoritatea sancțiunilor au vizat abateri de la normele rutiere și nerespectarea regulilor de conviețuire socială. Acțiunile de acest tip vor continua.