În ultimele luni, una din principalele teme abordate de către politicieni, analiști, oameni de rând, jurnaliști, economiști sau academicieni se referă la gaura uriașă de la buget care, musai, trebuie acoperită. În acest scop, guvernanții s-au pus pe treabă și au emis ordonanța „Trenulețul” care, spun ei, va opri scurgerea din sacul nației a unor sume importante de bani. Din punctul de vedere al oricărui om sănătos la cap și fără doctorate sau masterate în economie, o gaură la buget se poate cârpi prin două metode: reducerea cheltuielilor bugetare și colectarea eficientă a unor taxe, impozite și așa mai departe. Din păcate, ai noștri guvernanți nu dau dovadă de eficiență nici în cazul primei metode și nici în cazul celei de-a doua. Astfel, reducerea cheltuielilor bugetare se face, vorba unui economist consacrat, „de-a-n boulea!”, întrucât reducerea lor nu are la bază o acțiune „la pont”, cum se spune, adică acolo unde salariile și pensiile sunt nesimțite, acolo unde dezmățul pe bani publici cunoaște forme efectiv scăpate de sub control (și aici mă refer la cheltuielile uzuale ale Guvernului, Parlamentului, a instituțiilor de forță – în special serviciile! – sau la cele din sistemul de justiție). Ei bine, în aceste zone se cheltuiesc sume uriașe de bani și nicidecum în sistemul de învățământ, unde profesorii, învățătorii sunt în alertă în aceste zile pentru a-și procura documente justificative ca să nu returneze primele didactice.
Dar nu despre cheltuieli mi-am propus să vorbesc astăzi în editorial, ci despre venituri. Venituri care, pe lângă faptul că nu sunt colectate în totalitate, sunt și grav contaminate de niște prevederi legale aiuristice. Una dintre acestea se referă la impozitul pe venit al firmelor. La prima vedere, așa ar fi normal să fie, numai că, trăgând cu ochiul pe cifrele înaintate la sfârșit de an de către administratori, constatăm că acesta, adică profitul, este sublim, dar lipsește cu desăvârșire în multe zone unde banii circulă precum Iohannis în excursii! Ideea unui impozit pe cifra de afaceri a fost un timp în discuția publică, dar s-a renunțat la ea pe motiv că ar favoriza anumite firme. De parcă nu s-ar fi putut găsi pârghii legale de echilibrare a pieței impozitelor! Deși sunt, recunosc, un ageamiu în ale contabilității, logica mă trage de mână și îmi șoptește că mult mai normal ar fi ca statul să impoziteze sumele de bani obținute din vânzarea produselor sau serviciilor și nu după ce din aceste sume s-au scăzut cheltuielile. Păi cum să mai facă administratorii profit dacă firma aflată pe plus își achiziționează mașini de lux, vile în stațiuni, apartamente sau alte asemenea „cheltuieli”? Că dacă ar plăti impozitul strict pe ce vinde, cu siguranță oricare decident din firmă ar socoti de zece ori dacă e nevoie de anumite cheltuieli, hai să le zic suplimentare! Concluzia ar fi că și în interiorul societăților comerciale ar putea să se instaleze un fel de „trenuleț” care să ducă la micșorarea cheltuielilor, că deh!, dacă e criză și greu, toată suflarea de pe acest plai trebuie să pună umărul nu numai anumite firme sau anumite categorii de cetățeni. Celor care susțin în continuare că se pot crea decalaje între anumite ramuri sau domenii, le pot răspunde simplu, printr-o întrebare retorică, evident: la ce inflație de economiști este în țara asta, chiar nu se poate găsi unul sau chiar un grup care să vină cu un … vagon compensatoriu? Asta ca să nu ies din zona „trenulețului”. Faptul că în top 10 al firmelor din România (2023) după profitul realizat figurează cinci unități care au ca obiect de lucru energia electrică, gazul și petrolul ridică o problemă gravă și majoră: ori aceste resurse se exploatează foarte ieftin, ori se vând foarte scump populației. Sau, ar mai fi și a treia situație, determinată tocmai de faptul că în aceste cazuri nu se măsluiește impozitul pe profit așa cum se face în cazul unor multinaționale care, ca urmare a unor tranzacții comerciale tip suveică în România, fac profit uriaș afară, adică acolo unde piața le permite. Una peste alta, există o sumedenie de metode de echilibrare și corecție a modului de încasare a impozitelor sau taxelor, totul e să fie lăsați specialiștii în economie să vină cu soluții și nu politicienii, cei din Justiție sau servicii care, bineînțeles, au o gașcă de interese în zonele în care se produc mulți bani. Cât despre cei care (încă) mai afirmă că multinaționalele cară cu sacii profitul afară, vreau să îi informez că dețin o informație eronată. Nu, nimeni nu duce afară uriașe sume de bani ci produse, servicii sau altele asemenea care valorează uriașe sume de bani. Și dacă am adus vorba despre transferurile de bani, ei bine, băncile, aceste adevărate trenulețe de transportat banii, ar trebui studiate un pic mai în detaliu, întrucât le înțeleg pe toate, dar să iei un credit în euro și să plătești o dobândă diferită de alte țări în care taman respectiva bancă creditoare are sucursale, chiar nu văd logica. Este euro cel de la Paris sau Viena mai valoros decât cel tranzacționat în Piața Centrală?
