Cu ceva ani în urmă, din dorința de a face economii la bugetul de stat, guvernanții i-au convins pe pensionari să renunțe la a-și încasa pensia prin intermediul Poștei Române. Oameni buni – de fapt, dragi seniori, că așa se vorbește mai nou – în loc să stați după coada poștașului, nu mai bine vă deschideți conturi la bănci? Trăim vremuri moderne, mai adaptați-vă și voi, că în Germania nu mai e senior care să primească pensia „de-a mâna” de la poștaș.
Încântați mai ales de ideea că nu mai trebuie să dea bacșiș cinci sau chiar zece lei la poștaș (că așa se face, maică, dar dacă poți evita, de ce să nu profiți), mulți vârstnici au percutat la sugestia celor din fruntea țării. Și pentru că sugestiile veneau de sus, prima recomandare a fost CEC, iar propunerea a prins, mai ales pentru că se adresa unei categorii sociale și de vârstă tarate de nostalgie. Da, domnule, CEC, bancă românească, doar asta a mai rămas, că în rest au furat tot nenorociții ăștia de străini. CEC, că știm noi că acolo e bine…
Și a fost bine, doar că s-a cam terminat. Banca de stat, prost administrată și căpușată tocmai de statul care moare de grija cetățenilor, are nevoie de finanțare, iar în condițiile actuale finanțarea e o problemă. Bugetul e gol, dar nu chiar atât de costeliv cât să nu-și permită plata pensiilor speciale, așa că s-au căutat surse alternative de finanțare. Și alternativitatea asta a ajuns și la pensionari. Astfel, dintr-o amărâtă de pensie, cei de la CEC au pretenția la comision de extragere. Minim 25 de lei, deci nici nu e mult, nu? Doar de cinci ori mai mult decât bacșișul pe care marea majoritate a pensionarilor se îndurau să-l lase poștașului. Dacă ești pensionar deștept, scoți toată pensia odată, ceea ce, până la urmă, te duce tot în perioada cât primeai banii prin Poșta Română, doar că atunci stăteai acasă și te costa mai puțin. Dacă ești din ăla care scoate din bancomat doar câte o sută de lei, donezi un sfert de pensie statului.
Desigur, comisionul de retragere nu e singura veste bună pentru pensionari. Mai trebuie să plătească o taxă lunară de administrare a cardului și taxă de administrare de cont, iar toate acestea se întâmplă la banca de stat. Este hidos că guvernanții au ales să-i spolieze într-un asemenea hal tocmai pe cei năpăstuiți dintre români. Nu destul că pensiile pentru o viață de muncă sunt mizere, dar iată că mai sunt și vămuite cu nerușinare tocmai prin intermediul băncii „de suflet”. Nu există rușine, nu există respect pentru vârstnici, există doar lăcomia și fățărnicia guvernanților. Foarte probabil că în viitorul nu foarte îndepărtat, pentru a acoperi rușinea CEC, cei de la butoane vor asigura cadrul legal prin care toate băncile să fie obligate să comisioneze retragerea banilor și să pună biruri pe administrarea conturilor și a cardurilor. Așa, să nu fie nimeni discriminat și să se încaseze bani la buget. Nu le dau idei; sunt sigur că deja s-au gândit la asta, au amânat trecerea de la idee la faptă până după alegerile prezidențiale.
În loc să construiască un sistem de pensii sustenabil, să-i ajute pe pensionarii români să-și trăiască în demnitate ultimii ani de viață, guvernanții nu mai știu cum să-i spolieze. Pentru că aceste taxe abuzive și deloc mărunte, numai grijă pentru seniori nu sunt. Bugetul e alimentat pe sistemul Vespasian. Banii nu au miros, dacă intră în visteria statului ce mai contează de unde vin?
Câtă josnicie, cât dispreț! Câtă mârșăvie… Și toate astea vin tocmai de la cei care, nu cu mult timp în urmă, cerșeau voturile seniorilor și-i vrăjeau cu tâmpenia că dacă nu intră ei la ciolan, nu o să-și mai primească pensiile. Și acum, dacă tot le-au dat pensii, de ce să nu le vămuiască? Se știe doar că pensionarii scăpau câte un mic bacșiș poștașului, atunci când le aducea amărâta de pensie. De ce să nu dea bacșișul direct la stat? Că doar statul le dă pensia, nu poștașul…