Ping-pong-ul politic al USL-ului cu privire la stabilirea datei alegerilor prezidențiale roade din electoratul celor două partide mai ceva precum vântul, înghețul sau ploaia care ciuntesc, pleoștesc și mărunțesc o moviliță de calcar. Culmea absurdului constă în faptul că deși se observă cu ochiul liber din Ceruri acest fenomen, grangurii din fruntea celor două partide falimentare (PSD și PNL, adică!) se comportă de parcă s-ar fi întors în timp, prin 2012 când prostiseră peste jumătate de români cu propaganda lor deșucheată. Deși astăzi zestrea adunată în voluminoasa ladă a USL-ului se chircește undeva pe la vreo 36 %, adică ceva puțin-puțin, pe fund, cum s-ar spune, liderii de la centru și chiar și unii de prin județe încă visează la măreții, puteri și onoruri pe care nici cel mai optimist dar realist pesedist sau liberal de rând nu cutează să și le imagineze întrucât chiar ar fi de domeniul fantasticului asemenea vise. Așa stând lucrurile, „căpoșii” cei mari, în loc să se adune precum episcopii la Vatican și să stea închiși într-o încăpere până găsesc o soluție cât de cât convenabilă, ei lansează în spațiul public nume scrise pe genunchi și date scrijelite pe pereți, scopul fiind, bineînțeles acela de a testa opinia publică, mai exact de a bâjbâi soluția dorită de marea majoritate. Măi, netoților! Dacă tot nu sunteți în stare să fixați o dată în calendar și să nominalizați un candidat clar pentru prezidențiale, ce pana mea, mai căutați acolo, în vârful piramidei? Chiar nu realizați că cu fiecare tărăgănare sau bâlbâială nu faceți altceva decât să vă mâncați singuri procentele? Aș da pariu pe orice că dacă în acest moment s-ar repeta alegerile parlamentare, cele două partide ar avea, în comun, un scor care ar începe cu cifra 2! Și cum să nu se întâmple așa dacă mai nou, mamelucii politici din fruntea nației se joacă de-a data prezidențialelor și propun ca variantă organizarea scrutinului după sărbătorile pascale sau chiar în toamnă. Asemenea gogomănie nu am crezut că poate exista pe tărâmul politic al patriei mele. Adică îl mai ții încă o jumătate de an pe tron pe cel mai neiubit fiu al nației, Klaus Iohannis! Că da, asta este domnul de la Sibiu: cel mai neiubit! Nimeni, absolut nimeni în afară de nevastă-sa nu și-l mai dorește în fruntea statului român. Așadar, pe un asemenea siaj de antipatie, Ciolacu, Bolojan și ceilalți corifei vor să se înscrie în drumul pentru cucerirea Cotrocenilor! Pe de altă parte, o altă paradigmă statală ne spune că de fapt, nu politicienii conduc o țară într-o direcție sau alta, ci serviciile secrete care, din spatele cortinei, trag cum cred ei, sforile. Și cum în serviciile românești au dat iama atât molima suveranistă cât și zavistia globalistă, asistăm la un spectacol gen „Marioara și Vasilache” în cadrul căruia se bat nu numai cei doi protagoniști pe scenă, în fața publicului dar și cei ce trag de ațe, după cortină. Bineînțeles că nota de plată va fi achitată numai de către politicieni care, șantajabili și cu bube în cap vor lua totul asupra lor fără să „țâpurească” nimic despre presiunile, recomandările și chiar ordinele venite din culise. Și uite-așa, se pare că vom fi contemporani cu trecerea în neființă spre veșnică neamintire a celor două partide. Pentru că înspre un asemenea punct se îndreaptă și social-democrații și liberalii. Bine, de dispărut total nu vor dispărea iar când afirm asta mă gândesc la PNȚCD, partidul care, prin trupul „omului mic cu capul mare” (citat din Traian Băsescu!) numit Aurelian Pavelescu încă respiră, ajutat bineînțeles de ștampila pe care acesta nu a mai vrut s-o returneze la partid dar și de oarece … aparate care îl mențin printre cei vii. Parafrazând „hăhăielile” fostului marinar și prezident, cele două partide sunt azi conduse de oameni aparent mari, cu capete mici pentru că după infantilismul de care dau dovadă, nu se poate pune nicicum problema unei dezvoltări normale a suportului cranian. Ceea ce nu înțeleg politicienii din staff-ul celor două partide este faptul că, în mod sigur, cu cât amână, tărăgănează și bagă în ceață data alegerilor dar și numele unui candidat, cu atât mai rău va fi rezultatul la momentul adevărului, adică în data scrutinului. Până acum ceva timp credeam că există posibilitatea ca o resetare managerială, o schimbare de direcție să poată duce la salvarea PSD și PNL de la … retrogradare. Și ca să fiu în ton cu fotbalul autohton unde tocmai s-a efectuat schimbarea prin aducerea lui Leo Grozavu ca antrenor, pot afirma, fără nicio teamă de a greși că niciun antrenor nu mai poate redresa cele două corăbii aflate în derivă sau mai corect spus, scufundare liberă. Oameni mari cu capete mari, se pare că nu prea mai există în rezervele lor de cadre!
Oameni mari cu capete mici – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Statistica ieftină și Paștele electoral – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...
Editorial
Când nu răspunde cine greșește – Dumitru Monacu, scriitor
Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...
Editorial
Deștepți, dar nu destul – Ciprian Mitoceanu, sciitor
Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...
Editorial
Principiul maselor comunicante – Dumitru Monacu, scriitor
Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...
Editorial
Educația pentru responsabilitate – Ciprian Mitoceanu, scriitor
Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...
Editorial
Semeni vânt, culegi furtună – Virgil COSMA, jurnalist
Ce facem noi acum? Jucăm la două capete, încercând să ungem pâinea, dar să rămânem și cu slănina în pod. Ceea ce, evident, nu...
Editorial
Prostie sau strategie? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...
Editorial
Europa, Trump și jocul la ofsaid – Dumitru MONACU, sciitor
În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...
Editorial
Turul doi ânapoi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...
Editorial
Buftul umflat al hămesitului căpcăun roșu – Dumitru Monacu, scriitor
Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...
Editorial
De unde au plecat și unde vor să ajungă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...
Editorial
Washington sau Bruxelles? – Virgil COSMA, jurnalist
Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...
Editorial
Negustorie cu clădiri de patrimoniu – Dumitru MONACU, scriitor
Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...
Editorial
O posibilă explicație – Ciprian MITOCEANU, scriitor
N-au mai rămas prea multe zile până când vom fi chemați (din nou) la urne. S-a mai întâmplat în noiembrie, dar nu s-a pus...
Editorial
Al șaptelea val – Dumitru MONACU, scriitor
Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....
Editorial
Legea junglei din Absurdistan – Ciprian MITOCEANU, scriitor
E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6
°
C
20.6
°
20
°
45 %
0.6kmh
90 %
D
23
°
lun
24
°
mar
24
°
mie
25
°
J
24
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.
EDITORIAL
Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...
EPIGRAMA ZILEI
Problema ucraineană
Se va rezolva la țar
Numai printr-un emisar
Ales pe ... Sprânceană!
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
Nu v – ați dat seama că împrumutați bani pentru corupție și incompetență ? Ați crezut că plătind bine justiția puteți fura la infinit ? Salvarea României este subordonarea justiției Parlamentului European . Vom avea soarta Greciei !
De 35 de ani promovați incompetența în aparatul bugetar