vineri, ianuarie 10, 2025
AcasăPulsCine se trezește de dimineață prinde muzica

Cine se trezește de dimineață prinde muzica

Cică oamenii de la filarmonică face și anu ăsta concert de anu nou. Și pentru că e cerere mare de belete, a zis șefii de acolo, că în mărinimia lor, o să facă un încă spectacol, să ajungă la toată lumea. Numa că spectacolul în plus o să fie de la 10 dimineața, se gândesc ei. Or fi ocupați în după amiaza aia, cine știe. Că nici ziua nu se știe exact, dar vă ținem la curent, ca să știți când trebe să vă învoiți de la muncă. Ori să vă luați liber două ore, dacă lucrați la privat. Probabil o să vină cu scuze de alea că seara era piesă de teatru și peste două zile ploua, adică scuze nu se găsesc în țara asta? Numa că 10 dimineața e cam târziu, zic eu. Ar trebui să fie de la șapte jumate – opt. Te trezești, te speli pe dinți și pleci repede la concert. Că altfel se aude muzica pe stomacul gol, știi ce zic.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


 

Deja ai votat!
Articolul precedent

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
59 %
2.4kmh
100 %
vin
13 °
sâm
5 °
Dum
4 °
lun
1 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E mașina de la serviciu, altfel nu avea curajul să lase așa ceva la geam.

EDITORIAL

Sfârșitul de an a venit cu vești proaste, dar care au cam fost trecute cu vederea de mass media, cât și de cei care...

EPIGRAMA ZILEI

M-a lăsat fără cuvinte Acest candidat: Nici n-a ajuns președinte Și s-a suspendat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...