sâmbătă, decembrie 28, 2024
AcasăLocalAglomeraţie la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în zilele Crăciunului

Aglomeraţie la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în zilele Crăciunului

Peste 500 de persoane au ajuns, de sărbători, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani.
Potrivit reprezentanților celei mai mari unități medicale din Botoșani, de pe 24 decembrie și până pe 27 decembrie, dimineață, au fost 505 prezentări la UPU, pacienți cu traumatisme din accidente rutiere sau în urma unor bătăi. Au fost și trei pacienți cu accident vascular cerebral, 20 de pacienți cu etilism și traumatisme.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


De asemenea, au fost și aproximativ 250 prezentări la CPU Pediatrie, copii cu pneumonii, cu febră, iar aproape 40 au rămas internați.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
93 %
2.2kmh
100 %
sâm
3 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
8 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru Moș Crăciun, poate dă ceva mai mult la patrioți.

EDITORIAL

Noul Guvern USL a trecut de la teorie la practică, având în frunte pe același individ ce se face vinovat de toate nenorocirile pe...

EPIGRAMA ZILEI

La-nceput a fost cuvântul Apoi strângerea de mână Dar le înghiți pământul Și-apăru ... țeapa română...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...