vineri, decembrie 27, 2024
AcasăPulsAlegeri cu final așteptat

Alegeri cu final așteptat

Cică parlamentarii ăia votați de botoșăneni, ăia de la partidul care ținea cu Georgescu, anunță că trec toți, din toată țara, la grupul parlamentar PSD. Adică i-a păcălit un pic pe votanți, dar respectivii, săracii, a fost păcăliți de atâtea ori, încât chiar nu mai contează încă o dată. Că oamenii ăia i-a votat că sunt anti sistem, la fel ca Georgescu. Și au avut dreptate, nu? Ei săracii vroiau să mănânce și gura lor o pâine de parlamentari, că de aia a anunțat șefa lor că drept mulțumire face post trei zile numa cu apă, nici ea nu credea că e cineva așa de nebun să-i voteze. Dar acuma că s-a rezolvat, mai treb să le spună cineva că și Georgescu e la fel de antisistem ca oamenii lui, de preferat înainte de votare, dacă se poate.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!
Articolul precedent

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
95 %
0.9kmh
100 %
vin
2 °
sâm
3 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se face poză primarului în dublu exemplar. De la birocrație vine, în caz că una se pierde.

EDITORIAL

Se vorbește intens în ultima perioadă despre globalizare, suveranitate, patriotism, proruși, prooccidentali și alte asemenea tendințe care definesc parțial personalitatea noastră. Părerile sunt dispersate...

EPIGRAMA ZILEI

La-nceput a fost cuvântul Apoi strângerea de mână Dar le înghiți pământul Și-apăru ... țeapa română...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...