Modul în care autoritățile vor să dreagă busuiocul în cazul controversat al anulării alegerilor prezidențiale mi se pare a se situa în zona unui cras amatorism. Măsurile acestea cu luarea de pe stradă sau de acasă a unor persoane care și-au vărsat oful în public pe rețelele de socializare nu sunt nici pe departe soluția la criza națională determinată de scindarea românilor în pro și anti Georgescu. Astfel, autoritățile statului adică reprezentanții partidelor politice tradiționale (mai exact PSD și PNL) nu vor nici în ruptul capului să înțeleagă că mai presus de manipularea externă sau internă (puteri sau servicii, adică!), mai presus de TikTok sau alte rețele, românii au întors … spatele respectivelor formațiuni tocmai în semn de nemulțumire față de politicile exclusiviste, preferențiale, haotice, ignorante și neprofesionale promovate de către clasa politică în 35 de ani. Avem de-a face aici cu o manifestare, o răbufnire antisistem și mult mai puțin cu o închinare orbească în fața unui lider mesianic. Pentru că da, s-a văzut clar că Georgescu are destule metehne pentru care nu ar avea ce căuta la Cotroceni. În primul rând, noianul de minciuni cu care a fost prins (vizita la Ciolpani, CV cosmetizat, „necunoașterea” lui Potra și Sechila etc), aberațiile cu un leu benzina, cipurile din Pepsi, formula apei, copierea unor discursuri mobilizatoare din Ion Antonescu sau Stăpânul inelelor și în sfârșit, discursul demagogic în care sintagma „poporul român” este aproape nelipsită din fiecare frază rostită. Dar dacă românii vor doar un lider care să le vorbească așa cum vor ei să audă, să fie sănătoși și să-l voteze cu 90 la sută! Dar nu despre candidatul meteorit vreau să vorbesc aici ci despre modul în care cei de la butoane își continuă epopeea printr-un nou guvern care iată, este gata-gata să prindă viață. Astfel, în loc să demonstreze că au învățat și au înțeles ceva din revolta națională (că asta a fost de fapt, atitudinea oamenilor la acest tur de scrutin prezidențial!) ei bat în continuare pasul pe loc și apa în piuă când, înainte de a se apuca de împărțit ministere, agenții și altele asemenea, trebuiau să pună la punct o platformă-program, un program de guvernare adică, de la care să nu se abată nici cu un milimetru. Ce ar fi trebuit să conțină acest program? Toate nemulțumirile românilor din 1990 încoace! Lista e prea lungă și din acest motiv nu le voi nominaliza. De altfel, de aceea sunt plătiți politicienii regește de către popor: să-l slujească! Culmea e că, în toți acești ani, politicienii s-au metamorfozat și astfel am ajuns noi slugile lor! Din păcate pentru ei, pentru clasa politică, prăpastia vizavi de oameni să mărește și asta nu numai pentru că nu sunt capabili să scrie negru pe alb, cu subiect și predicat un program viabil de reforme, cu termene, responsabili și efecte dar aparițiile în spațiu public ale acelorași figuri de care suntem sătui până la disperare nu fac decât să toarne benzină pe foc. Și nu de aia de 1 leu litrul ci de 8! Dacă la PNL s-a produs o oarece revigorare prin propulsarea lui Bolojan ca lider, la social democrați a rămas tot Ciolacu, la USR, tot Elena Lasconi iar la Cotroceni, tot aceeași figură tristă nedorită de nimeni, Klaus Iohannis. Ne aflăm exact ca în situația aceea când la stabilimentul cu felinar roșu treburile merg rău și sunt schimbate trei paturi și doar o curvă! Cât despre strategia de rămânere în funcție a actualului președinte, este de departe cea mai proastă decizie în acest context când tocmai prezența lui este indezirabilă. Chestia cu stabilitatea politică nu este decât un praf aruncat în ochii românilor întrucât, corect constituțional era ca până pe 21 decembrie să fie „uns” Guvernul și structurat Parlamentul iar după 21, până la alegeri, suprema funcție să fi fost deținută de către președintele ales al Senatului. S-a pornit așadar prost în noua legislatură și se va continua și mai prost. În mod normal, PSD trebuia chiar a doua zi după primul tur să convoace un congres extraordinar și să aleagă un conducător cât mai aproape de profilul agreat de membrii de partid iar PNL să arunce peste bord toate vechiturile care încă mai apar prin planurile doi și trei ale fotografiilor cu Ilie Bolojan. Astfel, poate s-ar fi oprit dezintegrarea celor două partide începută pe 24 noiembrie când o mulțime de pesediști nu l-au votat pe Ciolacu și o mulțime de liberali pe Ciucă. Și cel mai mult m-a mirat ingratitudinea unor oameni care, deși s-au înfruptat până „în plăsele” din privilegiile partidelor ale căror membri susțineau că erau, s-au poziționat la alegerile prezidențiale în cu totul altă tabără. Până și soția pesedistului așa zis independent Toni Greblă l-a susținut pe Georgescu în condițiile în care fără PSD, iubitul ei soț ar fi dat cu … grebla prin curțile unora!
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.