miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăEditorialĂștia o să ne scoată din prăpastie? - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Ăștia o să ne scoată din prăpastie? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Încă nu s-a terminat cu alegerile – sincer, nu am curajul să-mi imaginez ce se întâmpla dacă ăstora de la butoane le reușea așa cum le-au planificat – și veștile rele au și dat năvală peste români. Așa, ca la sfârșit de an. Ordonanța trenuleț adoptată zilele acestea va avea efecte catastrofale; tocmai de aceea a și fost pusă la cale când românul numai grija aleșilor nu are. Românul se pregătește de sărbători, are altele pe cap și din toată hărmălaia politică el a înțeles doar că Georgescu e bun sau rău; depinde de cum anume și-a risipit votul.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Oficial, Georgescu e de vină pentru haosul în care e acum țara. Că românii au votat prost, că „eroii” de la CCR, deși nu era de competența lor, ne-au salvat de la un dezastru de proporții și „orice român trebuie să se supună deciziilor CCR”, așa cum a precizat Iohannis, principalul beneficiar al ilegalității comise de cea mai coruptă instituție din țara noastră. Nu contează Constituția, nu contează drepturile cetățeanului, important e că glonțul ne-a trecut pe la ureche și cei de la butoane ne-au salvat și de data asta. Când anume au mai făcut-o în trecut? Nu se poate spune, dar e important că ne-au salvat; nu contează că prețul o să-l plătim tot noi, inclusiv despăgubirile pe care, foarte probabil, le va încasa Georgescu după ce va câștiga procesul intentat României. Din păcate pentru bugetul național, individul nu va fi judecat de CCR, așa că ne așteaptă vremuri grele.

Și, dacă tot am pomenit de bani, e clar că s-a ajuns la fundul sacului, dar asta nu i-a împiedicat pe cei de la CCR să declare ca neconstituțională impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Că așa e legea și unde-i lege nu-i tocmeală. Pentru pensii speciale și privilegii se vor găsi mereu bani, mai greu cu drepturile amărâților. Ordonanța trenuleț de care aminteam mai sus a tăiat cam tot ce se poate tăia. Deduceri pentru cei care contribuie la Pilonul III de pensii, tichete de vacanță și multe altele. Bugetarii mărunți să-și ia adio de la măririle de salarii promise în ultimul an. Nu sunt bani; s-a terminat campania electorală, așa că aleșii pot spune măcar acum lucrurilor pe nume. Cei de la PSD au anunțat la un moment dat că nu le trebuie guvernare, dar sprijină din umbră viitorul guvern. Aparent convenabil; există isteți care încă mai cred că strategia lui Iliescu o să funcționeze și PSD o să câștige capital electoral pe vot negativ, doar că dușmanul pesediștilor nu prea mai e PNL, ci partidele astea noi, care bubuie de extremism. Toți arată cu degetul și nimeni nu-și asumă nimic.

Nu, măi… cum vă spunea Ciolacu, nu mai merge figura. Nu Georgescu e de vină pentru haosul în care e acum țara. Vina e a voastră, a șmecherilor care ați siluit țara asta în ultimii ani, în frunte cu dulapul de la Cotroceni. Voi ați distrus tot, ați lăsat corupția să înflorească, ați dat cu piciorul banilor europeni și câte și mai câte. Voi sunteți direct responsabili pentru starea asta de silă care i-a cuprins pe români, astfel încât au votat cum au votat. Voi, care la vremuri noi v-ați găsit tot voi, ba chiar, culmea nesimțirii, aveți pretenția că veți scoate țara din rahat cu exact aceiași oameni care au împins România în prăpastie. Așa, ca chestie, ce caută Rareș Bogdan în spatele lui Bolojan atunci când acesta apare la televizor? Chiar nimeni de la PNL nu-și dă seama că partidul era să se ducă pe copcă din cauza unora ca Bogdan, Ciucă și Sighiartău? Ăștia vor reforma PNL? Ăștia ne vor scoate la mal? Despre PSD ce să mai spun? Ciolacu e încă pe cai mari, deci nici acolo vreun vânt de reformă.

Suntem în mare rahat, iar cei care ne-au aruncat în hazna susțin că fac tot ceea ce trebuie să ne scoată la aer. Asta înseamnă că, de fapt, ne vom afunda și mai rău. Doar știm foarte bine ce le poate capul.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
92 %
5.3kmh
100 %
mie
4 °
joi
3 °
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii locatari s-au pregătit mai frumos ca alții.

EDITORIAL

Modul în care autoritățile vor să dreagă busuiocul în cazul controversat al anulării alegerilor prezidențiale mi se pare a se situa în zona unui...

EPIGRAMA ZILEI

La-nceput a fost cuvântul Apoi strângerea de mână Dar le înghiți pământul Și-apăru ... țeapa română...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...