În septembrie 1890, numele fiului botoșăneanului C.Gh. Savinescu, Ramiro C. Savinescu, era pe lista candidaților care își luaseră bacalaureatul în sesiunea din septembrie: la examenul de bacalaureat se înscriseseră 81 de candidați; reușiseră la teză 61; la oral au căzut 17 și reușiseră, în final, doar 44.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
După trei ani, în iulie 1993, Ramiro C. Savinescu obține și gradul de ofițer în rezervă la Cavalerie, de asemenea în urma unui examen pe care îl luaseră doar 14 din 20 de candidați.
În iunie 1994 se înscrie pentru studii în drept de la facultatea din București, pe care le încheie cu succes, căci în ianuarie 1996, Ramiro Savinescu, „licențiat al facultăței juridice din București, întrunind condițiunile art. 58 din citata lege este numit substitut la tribunalul Suceava, în locul d-lui George M. Moisiu” („Constituționalul”, nr. 1914, 28 ianuarie 1896, p. 2).
În viața lui Ramiro Savinescu se produce însă un eveniment, care avea să-i devieze pentru o perioadă linia carierei profesionale.
Îndrăgostit de fiica doctorului botoșănean Alexandru Ștefanovici, Ramiro Savinescu fuge cu ea… la Viena. Supărat, doctorul publică, pe 25 iunie 1896, următorul anunț: „N’am dat nici nu voi da consimțământul meu fiicei mele Virginia Stefanovici pentru mariagiu cu Domnul Ramiro Savinescu asemenea declar cum că atît Virginia cât şi Napoleon Stefanovici sunt minori şi nu le-am deschis nicăiri credit spre a împrumuta bani şi orice trata a lor purtînd data anticipată va fi contestată şi anulată” („Adevărul”, nr. 2570, 25 iunie 1896, p. 4).
Despre „DRAGOSTE CU…. FUGA!” a scris presa vremii („Evenimentul”, nr. 879, 17 februarie, p. 1896; a se vedea și: Monitorul de Botoșani – https://www.monitorulbt.ro/local/2024/09/02/memorialul-ipotesti-coleg-cu-eminescu-la-cernauti-doctorul-alexandru-stefanovici/).
Fuga se produsese, probabil, la început de februarie, căci pe 17 februarie 1996, ministrul de justiție se vede nevoit a-l destitui pe abia numitul în funcție magistrat Savinescu, pentru faptul că a părăsit postul. Și deși revenise destul de repede la Fălticeni, în speranța unei viitoare căsătorii cu Virginia Ștefanovici, care îl urmase peste tot, și în speranța de a nu-și pierde postul, în martie, în locul lui fusese numit P. Petrescu.
Speranțele însă nu i-au fost înșelate. „Adevărul” din 10 decembrie 1897 anunța scurt: „Joi, 4 Decembrie, s’a celebrat căsătoria d-lui Ramiro Savinescu cu d-ra Verginia Ştefanovici”, iar în februarie Ramiro Savinescu era numit substitut la tribunalul Botoșani, în locul lui Alexadru Prassa, trecut în alt post. Iar din iulie 1901, îl găsim continuu pe funcții publice. E ales în colegiul II pentru noul consiliu general al județului Botoșani, alături de V. Timuș, D. Christescu, dr. Virgiliu Vrabie, Th. Schipor și Vladimir Dobjanschi.
În 1902 primește Ordinul „Coroana României” în gradul de Cavaler. Devenise între timp un membru activ PNL, fiind delegat, în 1905, la marea întrunire de la Dacia a partidului național-liberal.
Când în aprilie 1907, Consiliul comunal al orașului Botoșani, în frunte cu primarul orașului V. Isăcescu, și-a înaintat demisia, în noua comisie interimară, compusă din V. D. Vasiliu – președinte, membri: Al. Smelț și dr. Goilav, intră, în calitate de vicepreședinte, și Ramiro Savinescu.
Speculațiile nu au lipsit în epocă. Iată cum prezenta situația „Opinia”:
„Profitând de împrejurarea că în momentul acela avocatul Ulle a fost silit să stea în casă cîteva zile din cauza unei fracturi a piciorului, prietenul Vasiliu pune mîna pe comisiunea interimară a comunei în care el este numit preşedinte împreună cu trei amici devotaţi ai săi aninînd al cincilea de ochii lumei, pe amicul lui Ulle farmacistul Smelţ, căruia însă are precauţiunea a nu-i încredinţa nici o atribuţiune ca să nu ştirbească din puterea apucată.
O dată comisia interimară înhăţată se începe distribuirea slujbelor: când vreun partizan cere ceva, preşedintele comisiunei interimare Vasiliu îl trimite la vice-preşedintele Ramiro Savinescu, umbra lui Vasiliu; vice-preşedintele îl mână la amicul dr. Dionisie Goilav, acesta la amicul dr. Bueşenescu sau Urşianu şi vice-versa şi aşa bietul partizan este trimis şi purtat din mână în mână la aceşti câţiva Vasilişti, doară îl vor sili să ştie că numai ei pot totul şi fac totul, iar cât despre Ulle şi prietenii lui nici nu se mai aude vorbind măcar” (nr. 131, 26 aprilie 1907).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
