Eroii Revoluției vor fi comemorați, duminică, şi la Botoşani, printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc la troița din curtea Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva. Ceremoniile vor debuta la ora 12.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
La Botoşani, singurul luptător anticomunist a fost tânărul Mugur Călinescu. Astăzi, însă, placa comemorativă postată în memoria lui este acoperita de panourile de la șantier, Palatul Administrativ fiind în renovare.
Cum a fost Revoluţia la Botoşani
Județul Botoșani nu a avut parte de o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, însă au existat manifestări şi aici. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, zeci de muncitori veniți din Zona Industrială a Botoşaniului s-au adunat în ceea ce se numește astăzi Piața Revoluției, în faţa fostei judeţene de partid şi a teatrului, unde au scandat „Jos Comunismul”.
S-a intrat mai apoi în birourile foștilor membri ai PCR, după care s-au ținut discursuri din balconul teatrului și din balconul Palatului Administrativ. Nu s-au tras focuri de armă, nu au existat lupte și nici răniți. Au fost, însă, zeci de mii de botoșăneni care au ieșit în stradă pentru a se bucura de libertate și care, odată cu schimbarea regimului.