Echipaje de poliție și ambulanță au fost direcționate, joi dimineață pentru a interveni lângă o croitorie din oraș.
Alerta a fost dată joi dimineață de către proprietarul unui atelier de croitorie din centrul vechi al orașului. Acesta a observat că vecinul lui, în vârstă de 69 de ani, nu ieșise din casă. Știind că bărbatul se simțea rău din cursul nopții, acesta a decis să verifice care era starea lui. Mai mult, acesta ar fi fost vizitat de cadrele medicale de la Ambulanță în cursul serii. Atunci a refuzat, însă, transportul la spital, deși starea în care era o impunea, Din păcate, temerile vecinului s-au adeverit, bărbatul fiind găsit fără suflare în casă. Acesta a încercat să îi acorde primul ajutor, dar fără succes.
Alarmat, proprietatul croitoriei a sunat imediat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. “Din păcate, colegii noștri nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul. Cel mai probabil acesta a survenit în cursul nopții”, a precizat medicul Carmen Răgoșcă, medic coordonator în cadrul dispeceratului SJA-SMURD.
La fața locului a ajuns șinun echipaj de poliție, fiind declanșată o anchetă. Potrivit vecinilor, bărbatul decedat suferea de mai multe afecțiuni cronice grave. Din câte se pare acesta nici nu avea rude apropiate.