Polițiștii de siguranță școlară din județ continuă seria activităților din cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”, o inițiativă a Inspectoratului General al Poliției Române menită să combată violența în mediul școlar și să încurajeze raportarea acesteia.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Vineri, 6 decembrie, Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a găzduit o dezbatere captivantă, dedicată prevenirii actelor de violență în școli. Peste 300 de elevi, însoțiți de cadre didactice și părinți, au participat la eveniment.
Elevii, părinții și profesorii – chemați să rupă tăcerea
Polițiștii au atras atenția asupra pericolelor tăcerii în fața violenței. „Este esențial să semnalăm orice act de agresiune. Doar prin dialog și implicare putem preveni astfel de comportamente”, a fost mesajul transmis în cadrul dezbaterilor.
De asemenea, s-au discutat soluții concrete pentru evitarea conflictelor, s-a pus accent pe necesitatea unei interacțiuni armonioase între elevi, dar și pe rolul crucial al parteneriatului dintre școală, familie și societate.
Activități extinse pe parcursul întregului an școlar
Campania nu se oprește aici. Polițiștii, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, vor organiza activități similare în toate unitățile de învățământ din județ, până la finalul anului școlar.
Rezultate notabile ale Biroului Siguranța Școlară
De la începutul anului școlar, Biroul Siguranța Școlară a desfășurat peste 250 de activități de prevenire, implicând peste 11.700 de elevi din gimnaziu și liceu. Temele abordate au fost variate și au vizat
- prevenirea violenței și a bullying-ului,
- responsabilitatea penală a minorilor,
- prevenirea portului de obiecte periculoase,
- combaterea consumului de substanțe interzise,
- prevenirea victimizării prin abuzuri sexuale și trafic de persoane.