În sezonul rece, aproape 1.000 de botoșăneni vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, conform datelor centralizate de Direcția de Asistență Socială (DAS) Botoșani.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Cererile, depuse până la 20 noiembrie, acoperă surse variate de încălzire, majoritatea beneficiarilor utilizând gaze naturale, respectiv 759 de persoane, în timp ce 206 vor primi sprijin pentru lemne și 20 pentru energie electrică.
Ajutoarele se acordă pe baza veniturilor lunare, care nu trebuie să depășească 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor și 2.053 de lei pentru persoanele singure. În cazul cererilor depuse după 20 noiembrie, sprijinul va fi acordat din luna următoare.
Viceprimarul Dana Bețenchi a anunțat că autoritățile locale vor verifica periodic declarațiile solicitanților pentru a se asigura că acestea corespund cu datele înregistrate la Direcția de Impozite și Taxe Locale. În cazul în care se constată informații incorecte, legea prevede sancțiuni între 500 și 2.000 de lei, iar sumele încasate nejustificat vor fi recuperate.
Ajutoare suplimentare pentru costurile energetice
În plus față de ajutorul pentru încălzire, botoșănenii primesc un supliment lunar pentru acoperirea consumului energetic, acordat pe tot parcursul anului. 918 beneficiari utilizează energie electrică, 763 gaze naturale, iar 206 se încălzesc cu lemne. Familiile care folosesc mai multe surse de energie pot primi două suplimente, cum ar fi gaz și electricitate.
Valoarea suplimentelor variază între 30 de lei pentru energie electrică, 20 de lei pentru lemne sau alți combustibili solizi și 10 lei pentru gaze naturale.