Nu am niciun dubiu că locul unde se pot vedea cei mai încruntați, îngândurați și supărați botoșăneni este de departe Piața Centrală. Nici la cimitir, nici la spital și nici la vreun loc de muncă istovitor nu vei vedea atât năduf și necaz ca acolo, în buricul târgului. Și cumpărători și vânzători, toți absolut toți sunt încruntați, preocupați și ursuzi, de parcă Dresleuca le-ar fi înghițit toate corăbiile. Mai degrabă vezi bună dispoziție la Pacea sau Eternitatea, motivul reprezentându-l pentru unii bucuria praznicelor pentru cei din cortegiu și ușurarea pentru ducerea la bun sfârșit a unei corvoade, pentru aparținători. Ori de câte ori am ocazia, evit această zonă, dar acum, după penultimul scrutin din acest an, n-am rezistat tentației de a lua pulsul străzii și m-am înșurubat printre cumpărători. Cam la toate colțurile se discută cu înverșunare despre ce a fost, dar mai ales despre ce va fi. Cuvintele „Lasconi” și Georgescu” erau nelipsite din cuvântările sau teoriile unora. „Cum să fie prost, dacă a fost la ONU?” – era indignat un octogenar cu nasul roșu și cu mâinile gesticulând în aer, care încerca să îl convingă pe un „lasconist”, pesemne, că viitorul președinte trebuie musai să fie Călin. Mai încolo la câțiva pași, o precupeață trecută binișor de șaizeci de ani susținea sus și tare că problema pro sau contra avort este total nesemnificativă, important e să crească pensiile și salariile. Ideile care se rostogoleau din gurile lor aburinde din cauza aerului rece sau al fumului de țigară erau dintre cele mai diverse. Fiecare orator voia nu numai să i se știe opțiunea, dar și să convingă auditoriul că el este deținătorul adevărului. După vreo oră de auzit vrute și nevrute, profeții, pronosticuri sau pur și simplu aberații, am tras o concluzie clară: românașii noștri suferă cel mai tare dacă nu sunt băgați în seamă. Din acest motiv, alegerile prezidențiale reprezintă pentru ei, supremul: pot să spună da sau nu în această problemă, dar cel mai important este că se consideră importanți, băgați în seamă și poate, pe undeva, respectați. Așa o fi numai că aceste … mici himere nu au nicio treabă la o adică cu nivelul de trai, cu veniturile, cu infrastructura, sănătatea, școala sau alte asemenea „bagatele”. Faptul că în zona politică încă dăinuie incertitudinea a mai adăugat la frunțile lor câteva cute în plus care acolo, în Piața Centrală, întunecă de tot un peisaj din care râsul, voia bună, lipsesc cu desăvârșire. Totul în piață se judecă la cald, subiectiv și de pe picior, cum se mai spune. Nu există variante de mijloc, ci ori alb ori negru. Ori da ori nu! Până la urmă, realitățile din jur ne arată că după maratonul electoral îngropat în ceața acestui an, iată-ne ajunși într-un punct aproape final din graficul alegerilor. Mai rămâne o singură necunoscută, cine va fi locatarul de la Cotroceni. Fapt minor zic eu, întrucât la ce dispersie există pe eșichierul politic, președintele nu prea va avea pârghii și argumente pentru anumite direcții. Apoi, faptul că în sfârșit se va coagula o opoziție (indiferent de compoziția ei) va conduce la o responsabilitate accentuată a celor de la butoane care vor fi conștienți că aproape de coastele lor stă o sulă. Pentru că în ultimele două legislaturi, concubinajul USL dintre PSD și PNL s-a … consumat în condiții de maximă certitudine că nimeni și nimic nu îi poate atinge. Parafrazând situația, cele două partide făceau sex cu nația foarte siguri pe ei, de fapt o violau, fără nici cea mai mică grijă, întrucât trompele erau legate, prezervativul gros și, în plus, perioada era extrem de propice. Astăzi, prin votul românilor, li s-a arătat maimuța, ceea ce e de bine. De rău este doar amalgamul din Parlament format din atâtea formațiuni. Dacă ar fi fost 3 sau 4, era mai simplu. Așa cu șapte nebuni într-o barcă, pot apărea mari sincope și România riscă să ia apă. Una peste alta, e binișor ce s-a întâmplat. Votul a arătat clar o tendință și o cale. Stă în puterea partidelor mari ca această cale să fie pe un drum bun, cu bunăstare și nu pe o cărare pustnică de munte unde „postul negru de 3 zile și apa” să reprezinte visul sau speranța românilor! Pe de altă parte, respectivul post de trei zile de după alegeri propus de lidera partidului POT chiar ar fi necesar din moment ce în această perioadă s-au certat frate cu frate, părinte cu copil sau prieten cu prieten din cauza ideilor diferite. E normală așadar o penitență pentru fiecare românaș. Probabil acolo, în Piața Centrală, tocmai de aceea este lumea cătrănită: că celălalt nu-și recunoaște greșeala. Sau poziția diferită la cabina de vot! Sau că l-a contrazis pe orator! Dar nimeni, din nefericire, nu se gândește că poate exemplul personal întru penitență ar putea fi cheia spre desăvârșire, că zâmbetul, vorba bună și nu încruntarea sau răstitul fac lumea mai bună, mai puțin încrâncenată și mai puțin încruntată. Așa cum sunt cam toți chibiții din Piața Centrală…
