În ziua alegerilor parlamentare, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a înregistrat 343 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni legate de procesul electoral.
Dintre acestea, 175 de incidente au fost confirmate, 26 se află în curs de verificare, iar 142 s-au dovedit nefondate. Cele mai multe incidente au fost raportate în județele Botoșani, Dâmbovița, Dolj, Buzău, Olt și Prahova, cu Botoșani în fruntea listei, având 20 de cazuri semnalate.
„Din punct de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne, alegerile parlamentare s-au desfășurat în condiții normale de legalitate și siguranță publică, fără a se înregistra situații care să afecteze derularea procesului de vot”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI, într-o conferință de presă susținută luni. Ea a precizat că structurile MAI au fost monitorizate și coordonate permanent de Centrul Național de Conducere Integrată. Conform declarațiilor oficiale, cele mai frecvente nereguli raportate au fost continuarea propagandei electorale (22%), fotografierea sau filmarea buletinului de vot (12%) și fraudele la vot (11%). „Din totalul celor 343 de sesizări, zece nu au fost de competența structurilor MAI, fiind transmise către Biroul Electoral Central sau Birourile Electorale Județene”, a explicat Dajbog.
Măsuri aplicate – amenzi și avertismente
În urma incidentelor confirmate, autoritățile au aplicat 52 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 157.000 de lei, și 78 de avertismente. În plus, sunt în curs verificări pentru 86 de posibile infracțiuni. Botoșani a fost județul cu cele mai multe incidente raportate, urmat de Dâmbovița și Dolj, fiecare cu 17 cazuri, și de Buzău, Olt și Prahova, fiecare cu câte 16 situații. Autoritățile continuă să investigheze cazurile rămase nerezolvate. Deși procesul electoral a fost, per ansamblu, unul sigur și legal, conform MAI, numărul incidentelor raportate, în special în județul Botoșani, ridică semne de întrebare. Rămâne de văzut dacă aceste verificări vor scoate la lumină alte probleme sau vor întări concluzia autorităților că alegerile s-au desfășurat în parametri normali.
Unele sesizări nu s-au confirmat
Ieri seară, de exemplu, cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani anunțau că au primit 12 sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni legate de alegerile parlamentare. Dintre acestea, opt sesizări nu s-au confirmat, două erau încă în curs de verificare, iar în alte două cazuri au fost întocmite dosare penale. O sesizare s-a soldat cu aplicarea unei sancțiuni contravenționale.
Buletin de vot fotografiat cu telefonul mobil
Cazurile investigate vizau fotografierea buletinului și sfaturi nepermise în apropierea secțiilor de vot. Astfel, la o secție de votare din municipiul Botoșani, o persoană ar fi fotografiat buletinul de vot, fapt interzis de legislația electorală. În comuna Gorbănești, o persoană a fost surprinsă sfătuind alegătorii pe cine să voteze, iar alte persoane au continuat propaganda electorală în perimetrul de protecție al unei secții de votare.
Președinta unei secții de votare anchetată penal
Tot în timpul votării, polițiștii din Darabani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, președinte al unei secții de votare, a fost admisă în corpul experților electorali în baza unei declarații în care susținea că nu este membru al niciunui partid politic, dar s-a constatat că, de fapt, este consilier local din partea unui partid politic. A fost întocmit dosar penal pentru fals în declarații și uz de fals.
Bărbat acuzat de incitare la violență
O altă persoană din orașul Flămânzi a postat în mediul on-line, un mesaj prin care incita cetățenii la comiterea de acte de violență împotriva celor care simpatizau un anumit partid politic. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.