Biroul Electoral Central (BEC) impune confidențialitate absolută în procesul de renumărare a voturilor pentru alegerile prezidențiale
BEC a trimis vineri, 29 noiembrie, o circulară prin care le cere membrilor Birourilor Electorale să păstreze secret rezultatele renumărării voturilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.
„Atragem atenția asupra obligației de a păstra cu maximă strictețe confidențialitatea datelor înscrise în procesele-verbale centralizatoare privind consemnarea rezultatului renumărării voturilor valabil exprimate și a voturilor nule”, prevede decizia 821C din 29 noiembrie.
Un proces anevoios cu resurse reduse
La Botoșani, joi seară, buletinele de vot din primul tur au fost transportate de la Tribunalul Botoșani la sediul BEJ, unde au început să fie renumărate. Procesul, extrem de complex, implică doar 30 de persoane, comparativ cu cei aproape 3.000 care au participat la numărătoarea inițială. Din echipă fac parte membri ai BEJ, statisticieni și personal auxiliar.
Aceștia trebuie să numere peste 145.000 de voturi valabile și aproximativ 4.000 de voturi nule, volumul de muncă fiind considerabil.
Renumărare cerută de CCR
Decizia de renumărare a fost luată de Curtea Constituțională a României (CCR), care a solicitat joi Biroului Electoral Central să verifice din nou toate buletinele de vot valabil exprimate și nule. Hotărârea vine în urma unei cereri de anulare a alegerilor, depuse de Cristian Vasile Terheș.
De asemenea, s-a dispus înaintarea către CCR a rezultatelor reverificării şi renumărării de către Biroul Electoral Central. Decizia de renumărare a voturilor dată de Curtea Constituțională a României (CCR) joi pune acum în mișcare un întreg mecanism pentru a se reuși renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale 2024.