Alegerile prezidențiale din 24 noiembrie au adus la urne și unii candidați pentru care rezultatul obținut în județul Botoșani poate fi comparat, fără prea mare exagerare, cu voturile adunate dintr-o scară de bloc.
Prestația acestor candidați ridică întrebări serioase despre scopul participării lor în competiția electorală, dar și despre percepția publicului față de astfel de demersuri.
Cristian Diaconescu: fantoma respectabilității
Cu 3.145 de voturi și un procent modest de 2,17%, Diaconescu se dovedește a fi un candidat care mizează mai mult pe prestigiul trecutului decât pe un mesaj proaspăt și relevant.
Deși are o carieră politică solidă, rezultatul său demonstrează că Botoșaniul nu i-a răspuns apelurilor. Voturile câștigate sunt insuficiente pentru a-i susține viziunea politică sau pretențiile de a reveni în prim-planul politicii naționale.
Cristian-Vasile Terheș, discurs zgomotos, ecou redus
Cu 1.657 de voturi și un procent de 1,14%, Terheș demonstrează că retorica populistă nu pătrunde cu ușurință în Botoșani.
Deși a obținut peste 1.500 de voturi, cifra finală arată că strategia sa a rămas fără impact real într-un județ care nu este impresionat de senzaționalism.
Ana Birchall, rătăcită între cifre
Fost ministru, Birchall a obținut doar 504 voturi (0,34%), completând imaginea unei campanii fără direcție.
Voturile adunate arată că numele cunoscut nu a fost suficient pentru a stârni interes. Lipsa unui mesaj clar a transformat candidatura sa într-un exercițiu inutil.
Kelemen Hunor, un paradox cultural
Kelemen Hunor a reușit să strângă 384 de voturi, adică 0.26%, în județul Botoșani, un loc unde comunitatea maghiară este practic inexistentă. Cu toate acestea, voturile obținute arată că mesajul său a fost primit de un electorat curios sau protestatar.
Rămâne însă întrebarea – ce poate oferi Kelemen Hunor unui județ cu o astfel de configurație demografică? Rezultatul sugerează mai degrabă o prezență simbolică decât un efort de campanie semnificativ.
Cazul Ludovic Orban, absent, dar mai vizibil decât alții
O surpriză a scrutinului a fost faptul că Ludovic Orban, deși retras oficial din cursa electorală, a reușit să obțină 316 voturi (0,21%). Acest rezultat ar putea evidenția și un fenomen interesant – existența unui nucleu de susținători fideli care au votat pentru el în ciuda retragerii.
Acest fapt ar putea fi interpretat ca un semn de încredere personală sau de protest față de oferta generală a candidaților. Este ironic că un politician care nu mai concura oficial a reușit să depășească performanțele altora care au făcut campanie activă.
Candidați obscuri, între anonimat și excentricitate
Rezultatele pentru Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru (468 voturi, 0,32%), Sebastian-Constantin Popescu (351 voturi, 0,24%) și Silviu Predoiu (175 voturi, 0,12%) sunt definitorii pentru categoria de candidați „de culoare”.
Cu o notorietate aproape inexistentă și fără mesaje care să atragă interesul public, aceștia par să participe mai degrabă pentru a bifa prezența decât pentru a câștiga cu adevărat electorat.
De ce continuă acești candidați să participe
Prezența lor la alegeri poate fi interpretată în mai multe feluri: un exercițiu de orgoliu, dorința de a-și consolida poziția în propria formațiune politică sau pur și simplu încercarea de a atrage atenția printr-un demers excentric. Totuși, rezultatele slabe obținute la Botoșani arată că electoratul este tot mai puțin dispus să răspundă acestor inițiative.
Iar în loc de o competiție reală, avem o listă lungă de aspiranți care, la fiecare patru sau cinci ani, mimează dorința de schimbare fără a oferi soluții concrete. Alegerile din 24 noiembrie confirmă încă o dată că politica românească suferă nu doar de criza liderilor, ci și de cea a candidaților credibili.
Alegătorii votează și ei cum pot
Alegerile prezidențiale din 24 noiembrie au fost marcate de incidente care, pe lângă dimensiunea lor anecdotică, oferă o perspectivă interesantă asupra dinamicii participării electorale și a percepției procesului democratic. Un astfel de episod, petrecut la o secție de vot din Școala „Ștefan cel Mare” din municipiul Botoșani, unde un bărbat a dorit să-i „voteze” toți candidații de pe buletinul de vot.
Episodul a început cu o întrebare aparent tehnică – „Ajunge tușul de pe ștampilă pentru votarea tuturor candidaților?” Membrii comisiei au răspuns afirmativ, fără să înțeleagă intenția votantului. În cabină, bărbatul a aplicat ștampila în dreptul primilor trei candidați, dar a ieșit imediat pentru a solicita reîncărcarea ștampilei cu tuș, gest pe care l-a repetat de patru ori. Abia atunci membrii comisiei au realizat că alegătorul încerca să voteze pentru toți candidații de pe buletin, ceea ce a condus inevitabil la anularea votului.
Voturile nule, între greșeală și protest
Numărul de voturi nule – 3.975 – poate părea mic în raport cu totalul voturilor exprimate, însă semnificația lor este mai profundă. Comparativ, acest număr echivalează cu voturile din trei-patru secții de votare mari din județ, dacă prezența ar fi fost maximă. O parte dintre aceste voturi nule pot fi explicate prin gesturile de protest, cum ar fi cele promovate de Diana Șoșoacă, exclusă din cursă de Curtea Constituțională.
Aceasta i-a îndemnat pe susținătorii săi să deseneze pe buletinele de vot un chenar și să-i scrie numele, o formă simbolică de contestare a sistemului și de susținere a unei candidaturi eliminate.
Astfel, este posibil ca o parte din voturile nule să provină dintr-o interpretare voluntară a democrației, unde alegătorii încearcă să transmită un mesaj, fie el de susținere, de revoltă sau de dezaprobare față de opțiunile oficiale.