Grădina de Vară a Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani se află în fața unui important proces de reabilitare și modernizare. Licitația pentru acest proiect, lansată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), a înregistrat două oferte, care sunt în prezent în evaluare financiară.
Dacă nu vor apărea probleme în analiza ofertelor, desemnarea câștigătorului este preconizată pentru jumătatea lunii decembrie. Proiectul, cu o valoare estimată la 6,8 milioane de lei din bugetul local, vizează consolidarea și restaurarea clădirii și a spațiilor conexe Teatrului Mihai Eminescu, dar și modernizarea zonei de spectacole în aer liber.
Ce presupun lucrările
Printre principalele lucrări incluse în proiect se numără consolidarea elementelor structurale ale clădirii, restaurarea fațadelor exterioare și a componentelor artistice ale clădirii istorice, precum și modernizarea instalațiilor și dotarea cu echipamente specifice pentru activitățile desfășurate în Grădina de Vară. De asemenea, se va amenaja și zona exterioară, inclusiv restaurarea bustul poetului, situat în curtea interioară a ansamblului.
Termenul de execuție a lucrărilor este estimat la 12 luni.
Grădină de Vară construită în urmă cu aproape 100 de ani
Imobilul a fost edificat în 1925 – 1930. Clădirea prezintă degradări locale ale elementelor structurale și degradări extinse ale elementelor nestructurale, precum deteriorarea fațadelor, învelitorii, instalațiilor termice, sanitare. Grădina de Vară va suferi intervențiile atât la părțile exterioare ale clădirii, cât și în interior.
Din cauza înfiltrațiilor de apă, porțiuni din fațadă prezintă degradări și urme de igrasie și mucegai. De asemenea, sistemul de încălzire, iluminat și echipamentele din dotarea clădirii nu corespund cu rigorile unei clădiri eficiente din punct de vedere energetic și din perspectiva dotărilor unei clădiri modernizate.