A trăit în secolul al IV-lea, în cetatea persană Bitlava. Din cauza prieteniei sale cu Izdegherd, împăratul perșilor, Iacob ajunge să jertfească zeilor. Ca urmare a lepădării credinței în Hristos, mama sa îi scrie o scrisoare prin care îl mustră aspru pe fiul ei.
Citind de mai multe ori scrisoare din partea mamei sale, şi-a zis în sine: „Știu ce voi face, ca să nu piară până în sfârșit sufletul meu. Voi petrece bătând neîncetat în ușa milostivirii lui Dumnezeu, pana când îmi va deschide; căci știu că-mi va deschide, pentru că este Indurat și Milostiv și nu voiește moartea păcătosului, ci primește cu bucurie pe cei ce se pocăiesc”.
Pentru că mărturisește în faţa împăratului că este creștin, împăratul poruncește să i se taie capul.
Mântuitorul nu ne-a învățat care formă de stat mântuiește oamenii, care reformă monetară sau agrară ne duce la Împărăția lui Dumnezeu. Ba chiar a spus că lipirea inimii de bogății duce la osândă. Așa că să nu ne prindă mirarea când vedem că unora, bogați de aceste pământești, le vine vremea osândei încă de pe aici, pentru că pe bună dreptate vine, fiindcă n-au avut grijă de săracii de la poartă.
Deci, felul cum îşi chivernisește stăpânirea factorul economic creator de forme istorice e treaba stăpânirii, noi trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu, indiferent ce măsuri ia „Cezarul” pe faptul că noi mai avem un Împărat și-o Împărăție dincolo de hotarele acestei lumi. Cam întotdeauna stăpânirile pământești au fost în
conflict cu aceea a Providenței Divine, dar Dumnezeu lucrează mântuirea noastră prin mâinile lor. Deci, ori de câte ori stăpânirile acestea pământești și trecătoare ar căuta să nege existența lui Dumnezeu sau a lucrurilor lui, o recunoaștem ca stăpânire din ascultare de Dumnezeu, pentru că El conduce și stăpânirile vremelnice și le îngăduie pentru ca să desăvârșească pe noi prin toate suferințele și caznele. Nu trebuie să reacționăm împotriva stăpânirilor celor ce nu cred în Dumnezeu și în lucrurile Lui pentru ca să nu fie, că nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu, dar aceasta este o ascultare ce o aducem lui Dumnezeu și conducerii Sale providențiale. Dumnezeu este autoritatea superioară tuturor stăpânirilor și El le îngăduie pe toate cu scopuri foarte bine definite. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
