Astăzi se va da drumul celei de-a V-a runde din Champions League.
Vă reamintim că din această ediție, noul format din Champions League aduce finale etapă de etapă. Începând cu această ediţie a competiției, cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume se desfășoară sub forma unui minicampionat, acesta înlocuind faza obișnuită a grupelor din ultimii ani. Această schibare a făcut ca și numărul echipelor participante să crescă de la 32 la 36.
La tragerea la sorţi, echipele au fost împărţite în patru urne, în funcţie de coeficientul UEFA calculat pe baza rezultatelor în cupele europene în ultimele cinci sezoane. Fiecare formaţie va întâlni opt cluburi, câte două din fiecare urmă, cu un meci în deplasare şi un meci acasă pentru fiecare urnă.
După această fază iniţială, care va avea loc între 17 septembrie şi 29 ianuarie, primele opt echipe vor fi calificate direct în optimi de finală, în timp ce formaţiile clasate între locurile 9 şi 24 vor juca pentru ultimele opt bilete în optimi în baraje tur-retur. Finala competiţiei va avea loc pe 31 mai 2025 la Munchen.
Câştigătoarea va primi un cec de cel puţin 86 de milioane de euro, faţă de 68 de milioane de euro până acum. În total, suma de 2,467 miliarde de euro va fi împărţită participantelor, faţă de 2 miliarde în sezonul 2023-2024.
Duelurile din UCL sunt transmise în direct de Digi Sport și Prima Sport.
Program etapa a V-a Champions League
Marți, 26 noiembrie 2024
ora 19:45 Sparta Praga – Atletico Madrid
ora 19:45 Slovan Bratislava – AC Milan
ora 22:00 FC Barcelona – Brest
ora 22:00 Young Boys – Atalanta
ora 22:00 Bayer Leverkusen – Salzburg
ora 22:00 Inter Milano – RB Leipzig
ora 22:00 Manchester City – Feyenoord Rotterdam
ora 22:00 Sporting Lisabona – Arsenal
ora 22:00 Bayern Munchen – PSG
Miercuri, 27 noiembrie 2024
ora 19:45 Sturm Graz – Girona
ora 19:45 Steaua Roșie Belgrad – VfB Stuttgart
ora 22:00 Celtic – Club Brugge
ora 22:00 AS Monaco – Benfica Lisabona
ora 22:00 PSV Eindhoven – Șahtior Donețk
ora 22:00 Liverpool – Real Madrid
ora 22:00 Dinamo Zagreb – Borussia Dortmund
ora 22:00 Bologna – Lille
ora 22:00 Aston Villa – Juventus
Clasament Champions League
1. Liverpool 4 4 0 0 10 – 1 12
2. Sporting 4 3 1 0 9 – 2 10
3. AS Monaco 4 3 1 0 10 – 4 10
4. Brest 4 3 1 0 9 – 3 10
5. Inter Milano 4 3 1 0 6 – 0 10
6. Barcelona 4 3 0 1 15 – 5 9
7. Borussia 4 3 0 1 13 – 6 9
8. Aston Villa 4 3 0 1 6 – 1 9
9. Atalanta 4 2 2 0 5 – 0 8
10. Man. City 4 2 1 1 10 – 4 7
11. Juventus 4 2 1 1 7 – 5 7
12. Arsenal 4 2 1 1 3 – 1 7
13. Leverkusen 4 2 1 1 6 – 5 7
14. Lille 4 2 1 1 5 – 4 7
15. Celtic 4 2 1 1 9 – 9 7
16. Dinamo Zagreb 4 2 1 1 10 – 12 7
17. Bayern Munchen 4 2 0 2 11 – 7 6
18. Real Madrid 4 2 0 2 9 – 7 6
19. Benfica Lisabona 4 2 0 2 7 – 5 6
20. AC Milan 4 2 0 2 7 – 6 6
21. Feyenoord 4 2 0 2 7 – 10 6
22. Club Brugge 4 2 0 2 3 – 6 6
23. Atletico Madrid 4 2 0 2 5 – 9 6
24. PSV Eindhoven 4 1 2 1 7 – 5 5
25. PSG 4 1 1 2 3 – 5 4
26. Sparta Praga 4 1 1 2 5 – 8 4
27. VfB Stuttgart 4 1 1 2 3 – 6 4
28. Șahtior Donețk 4 1 1 2 2 – 5 4
29. Girona 4 1 0 3 4 – 8 3
30. FC Salzburg 4 1 0 3 3 – 10 3
31. Bologna 4 0 1 3 0 – 5 1
32. RB Leipzig 4 0 0 4 4 – 9 0
33. Sturm Graz 4 0 0 4 1 – 6 0
34. Young Boys 4 0 0 4 1 – 11 0
35. Steaua Roșie 4 0 0 4 4 – 16 0
36. Slovan Bratislava 4 0 0 4 2 – 15 0