Municipalitatea botoșăneană a montat decoraţiunile pentru iluminatul festiv din această iarnă, urmând ca pe 30 noiembrie să fie aprinse.
În acest an, vor fi refolosite echipamentele din anii trecuţi, dar vor apărea şi instalații noi, conform informațiilor furnizate de reprezentanții primăriei. La fel ca în fiecare an, municipalitatea neglijează zonele periferice și încarcă centrul orașului.
„În mare parte, instalațiile din acest an sunt diferite față de cele utilizate pe parcursul sezonului festiv de iarnă de anul trecut. Iluminatul festiv acoperă aceleași zone ca cele de anul trecut”, au transmis reprezentanții primăriei.
Deși în ultimii doi anii iluminatul festiv a fost pus în funcțiune 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, anul acesta va fi pornit cu o săptămână mai devreme, respectiv în seara de 30 noiembrie. „Nu este prevăzută o dată anume la care să fie deschis iluminatul festiv de iarnă. De exemplu, în anii 2020 – 2021, iluminatul festiv a fost deschis pe data de 1 decembrie”, spun reprezentanții instituției.
Coincidenţă sau nu pe 1 decembrie au loc alegerile parlamentare.
Preţul pentru iluminatul festiv rămâne o surpriză
În majoritatea orașelor din țară se cunosc sumele alocate iluminatului festiv, doar la Botoșani rămâne o surpriză, ca de fiecare dată.
„Costurile generate de iluminatul festiv sunt incluse, conform licitației publice susținute, în facturile de mentenanță a sistemului de iluminat public”, au declarat reprezentanții primăriei. Cu alte cuvinte, iluminatul festiv nu este tratat ca o cheltuială separată, ci face parte din serviciile generale de întreținere și operare a iluminatului stradal. Prin urmare, municipalitatea nu va plăti separat pentru iluminatul festiv, ci va acoperi aceste costuri ca parte din contractul existent pentru iluminatul public.