Două persoane care traversau strada prin dreptul trecerii de pietoni din faţa Colegiului Laurian au fost acroşate de un autoturism Opel.
Şoferul maşinii, care se îndrepta dinspre Calea Naţională spre Bulevard, le-a spus poliţiştilor că nu avea viteză, însă cele două tinere au sărit pe trecerea de pietoni, iar impactul nu a mai putut fi evitat, deşi a frânat şi circula cu viteză redusă.
Dintre cele două, doar o femete de 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. „Pacienta era politraumatizată, dar conţtientă şi stabilă hemodinamic. A fost transportată la Urgenţe pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a precizat Cătălina Duhaniuc, medic în cadrul SJA Botoşani.
La faţa locului au ajuns şi două echipaje ale Poliţiei, care au început o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
Traficul în zonă s-a efectuat pe un singur sens câteva zeci de minute.