O asociere de firme din Suceava și Botoșani va asigura deszăpezirea drumurilor naționale din județ. Așa s-a stabilit în urma unei licitații organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a semnat, pe 22 noiembrie a.c., contractul multianual pentru deszăpezirea drumurilor naționale din județul Botoșani.
În urma licitației, serviciul a fost adjudecat de o asociere de firme din zona Moldovei, formată din două companii sucevene și una botoșăneană.
Liderul acestei asocieri este compania Royal Construct Bucovina SRL din Suceava, care colaborează în acest proiect cu Autotehnorom SRL și 07 CCC Botoșani. Firma Autotehnorom este cunoscută botoșănenilor, întrucât a lucrat la modernizarea drumului național 29D, ce leagă Botoșaniul de Ștefănești. De asemenea, firma 07 CCC Botoșani este controlată de Bogdan Ionuț Conțac, fratele lui Liviu Conțac și fiul cel mic al lui Constantin Conțac.
Ascensiunea Royal Construct Bucovina SRL
Royal Construct Bucovina SRL, înființată în 2017, a cunoscut o creștere notabilă în ultimii ani. Compania a raportat până în 2021 o cifră de afaceri de aproximativ 1,5 milioane de lei. Începând din 2022, afacerile sale s-au dublat, ajungând anul trecut la 3,1 milioane de lei, cu un profit de 730.000 de lei. Firma și-a extins activitatea deschizând un punct de lucru la Dorohoi.
Conform informațiilor de pe portalul Termene.ro, Royal Construct Bucovina SRL este deținută de sucevenii Tudor Codrin Răileanu și Diana Ioana Răileanu, fiecare având 50% din acțiuni și rol de administratori. Deși compania se ocupă în principal cu transportul rutier de mărfuri, aceasta are și activități secundare în construcția de clădiri rezidențiale, drumuri și autostrăzi.
Anul acesta, Royal Construct Bucovina a participat și la licitația pentru concesionarea serviciilor de salubrizare stradală în municipiul Suceava, tot într-o asociere.