O botoșăneancă a cerut ajutorul polițiștilor locali pentru a-și scoate banii de pe card.
În weekend, femeia a fost abordată de patru bărbați care încercau să îi distragă atenția în timp ce intenționa să scoată o sumă de bani de la un bancomat de pe strada Grivița, nu foarte departe de centrul orașului. Având în vedere comportamentul suspect al celor patru, botoșăneanca a solicitat imediat ajutorul Poliției Locale.
„Aceasta a observat patru persoane de etnie romă care încearcau să îi distragă atenția. Temându-se de un eventual furt, a solicitat sprijinul Poliției Locale, prin intermediul ofițerului de serviciu, care a îndrumat la fața locului patrula auto de Poliție Locală. Ajunsă la locul indicat, patrula a constatat că persoanele respective părăsiseră zona”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.