Consiliul de Administrație al companiei Nova Apaserv urmează să ia o decizie importantă privind conducerea operatorului, într-o ședință programată să aibă loc săptămâna aceasta. Alin Cătălin Cirimpei, nominalizat pentru a-l înlocui pe actualul director adjunct, Liviu Ștefan, a explicat că prioritatea sa este asigurarea finanțării prin Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD), urmată de rezolvarea problemelor majore ale rețelei de apă.
„Principalul nostru obiectiv trebuie să fie PDD-ul, după care trebuie să ne concentrăm urgent pe remedierea avariilor majore de pe magistrale și din municipiul Botoșani, pentru a limita pierderile. Ne propunem ca, până la începutul anului viitor, cel târziu martie-aprilie, să reușim să asigurăm un flux constant de apă. Vrem să evităm sincopele majore în furnizarea apei către unitățile administrativ-teritoriale,” a declarat Alin Cirimpei. „Știm cu toții că în timpul verii apar dificultăți mari în alimentarea cu apă, dar trebuie să depunem toate eforturile necesare pentru a reduce cât mai mult aceste probleme”, a adăugat acesta.
Potrivit lui Cirimpei, situația financiară a Nova Apaserv dă semne de redresare în urma majorării tarifelor, oferind un context mai favorabil pentru a aborda problemele structurale ale companiei. „Avem, desigur, dificultăți moștenite din trecut, dar am început să ne redresăm, ceea ce reprezintă un lucru bun,” a afirmat acesta. Cirimpei a subliniat că principalele provocări rămân rețeaua veche și deficitul de personal calificat. „După cum s-a văzut și la ultima avarie, sunt oameni care au lucrat 24 de ore din 24. Avem angajați dedicați, iar eforturile lor vor fi apreciate în continuare. Căutăm mereu specialiști care să se alăture echipei,” a mai spus Cirimpei.
Referindu-se la gropile rămase în asfalt după intervențiile la avarii, Cirimpei a anunțat că Nova Apaserv are încheiat un contract cu o firmă specializată, care va efectua reparațiile necesare, în funcție de propriul calendar de lucrări. „A existat o perioadă dificilă înainte de aprobarea noului tarif, ceea ce ne-a creat probleme financiare. Cu toate acestea, ne propunem ca până la prima ninsoare serioasă să astupăm toate aceste gropi. Este posibil să mai apară avarii, dar vom încerca să intervenim astfel încât să evităm disconfortul pentru cetățeni,” a conchis Alin Cirimpei.
Nova Apaserv își propune astfel să stabilizeze situația financiară și tehnică, urmărind o mai bună funcționare a rețelei și servicii îmbunătățite pentru locuitorii din Botoșani. De altfel, în viitorul apropiat, va fi implementat un sistem modern de gestionare a apelurilor la dispecerat. Astfel, fiecare apel va fi preluat în ordine, iar dacă linia este ocupată, apelanții vor fi plasați într-o listă de așteptare și informați cu privire la timpul estimat până la preluare. De asemenea, a fost dezvoltată o aplicație mobilă pentru a facilita comunicarea între clienți și companie, oferind acces rapid la informațiile de interes.