joi, ianuarie 30, 2025
AcasăSărbătoarea ZileiCALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameş în Capernaum, lângă lacul Galileei şi se numea Levi. Vameşii erau dispreţuiţi de evrei, pentru că strângeau biruri şi le aminteau conaţionalilor că sunt sub stăpânire romană.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

A accepta să fii vameş însemna în mentalitatea evreilor o trădare, dar şi o stare de păcătoşenie, căci vameşii erau socotiţi cei din urmă păcătoşi ai neamului. Însă, din acest vameş care se numea Matei, Mântuitorul Hristos şi-a făcut un dumnezeiesc Apostol care cel dintâi a scris ca martor de aproape o istorie a vieţii şi faptelor Învăţătorului său, scrie ziarullumina.ro.
Tradiţia Bisericii ne spune că Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioşi.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
66 %
0.3kmh
63 %
joi
12 °
vin
14 °
sâm
8 °
Dum
5 °
lun
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E mai bine să fii precaut zilele astea, când ieși prin țară.

EDITORIAL

În urmă cu 9 ani, mai exact pe data de 20 ianuarie 2016, postam pe pagina mea de FB următorul text: „O întrebare… În...

EPIGRAMA ZILEI

Sunt ba subțire, ba gros Dar am ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ Sunt ... purtător de cuvânt!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...