marți, decembrie 24, 2024
AcasăLocal150 milioane de euro pentru două spitale noi. Dezbateri aprinse în CJ...

150 milioane de euro pentru două spitale noi. Dezbateri aprinse în CJ pe tema votului (VIDEO)

Consilierii județeni au votat astăzi un proiect ambițios de investiții pentru construirea a două spitale moderne – unul de Pediatrie în municipiul Botoșani și unul la Săveni.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Aceste unități medicale vor fi dotate la cele mai înalte standarde, iar valoarea totală a proiectului este estimată la 150 de milioane de euro, din care Consiliul Județean contribuie cu 3 milioane de euro. Proiectul, parte din Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, urmează a fi depus până la 2 decembrie, iar actualul președinte CJ, Valeriu Iftime, a subliniat importanța acestuia pentru sănătatea botoșănenilor. „Este un proiect foarte important, dacă am avea forța politică să-l ducem mai departe ar fi extraordinar. Eu insist foarte mult ca acest proiect să treacă”, a spus Iftime

Două spitale de ultimă generație

Noul spital de pediatrie ar urma să fie construit pe Bulevardul „Mihai Eminescu” și va avea 212 paturi pentru spitalizare continuă, 32 pentru spitalizare de zi și 10 pentru secția de terapie intensivă. Pe lângă unitatea de primiri urgențe și secțiile de specialitate, spitalul va include laboratoare, farmacie, secție de recuperare, balneologie, și servicii de sănătate mintală pentru copii.

La Săveni, spitalul nou ar trebui să deservească atât pacienții din pediatrie, cât și pe cei de la medicina internă, având 55 de paturi pentru spitalizare continuă și 12 pentru spitalizare de zi. Clădirea va include și un ambulatoriu integrat, laboratoare, o farmacie, bucătărie dietetică, și alte facilități esențiale.

Discuții și tensiuni în rândul consilierilor

Ședința CJ nu a fost lipsită de tensiuni. Totul a plecat de la rectificările bugetare și actualizarea valorilor pentru unele investiții. De la bun început, consilierul AUR, Iulian Buciuleac, a contestat faptul că ședințele comisiilor de specialitate s-au desfășurat online, prin WhatsApp, considerând că aceste dezbateri ar trebui să aibă loc fizic. „În regulamentul Consiliului Județean scrie că doar în cazuri excepționale se votează online. Nu mi se pare corect să votăm prin WhatsApp”, a spus Buciuleac, adăugând că documentele disponibile consilierilor erau neclare și greu de citit.

Consiliera Ramona Guraliuc, medic la Spitalul Județean, a explicat că urgența proiectului a impus acest format. „A fost un proiect pe ultima sută de metri. Îmi doresc foarte mult să mă întâlnesc cu colegii pentru dezbateri complete, dar în acest caz nu aveam timp”, a explicat aceasta.

Un alt moment de tensiune a apărut când Buciuleac a făcut o remarcă acidă, subliniind că, „spre deosebire de alții, eu mai și citesc”. Afirmația a fost considerată jignitoare de restul consilierilor. Vicepreședintele CJ, Dorin Birta, a replicat imediat, făcând apel la respect. „Să ne respectăm între noi; nu jigniți toți colegii consilieri”, a spus Birta.

Consilierul social-democrat Costel Pătrăuceanu a adăugat că fiecare membru CJ are experiență profesională solidă, iar materialele sunt disponibile electronic pentru o lectură amănunțită. Cel care a tranșat problema a fost omul de afaceri Marian Bidașcă (PNL), care a susținut că votul în CJ ar trebui să vizeze fondul problemei. „Nu o să îmi dau părerea dacă suma este mare sau mică, eu votez ideea”, a spus Marian Bidașcă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
97 %
2.1kmh
100 %
mar
2 °
mie
5 °
joi
2 °
vin
1 °
sâm
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prefectul a ajuns primul, dar Federovici atacă pe turnantă.

EDITORIAL

Avem și nu avem președinte, avem și nu avem parlament, avem și nu avem guvern. Trăim consecințele unei serii de decizii proaste, începând cu...

EPIGRAMA ZILEI

Săraca vecina mea, Tinerețile-o omoară: Mai tot timpul este grea De când e ... ușoară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...