„Sala Sporturilor” din Săveni a găzduit astăzi, în prezența a aproximativ 100 de elevi de la unitățile de învățământ din localitate, un eveniment în cadrul căruia s-a oficializat înființarea secției de tenis de masă a CS Ardex.
În parteneriat cu Primăria orașului Săveni, CS Ardex Botoșani a deschis această secție care are ca scop promovarea acestui sport gratuit în rândul tinerilor.
„Primăria orașului Săveni vă mulțumește că sunteți prezenți într-un număr atât de mare, că vă doriți să faceți sport, mișcare și să vă petreceți timpul alături de cei cu aceeași pasiune, tenisul de masă”, a declarat Flavius Daniel Damean, consilierul primarului orașului Săveni, Relu Tîrzioru.
Însoțit de patru componenți ai CS Ardex Botoșani (n.r. Cirpian Onufrei, Cătălin Sumanariu, Sara Moroșan și Alexandru Moroșan), Doru Viorel Popescu, președintele clubului botoșănean, a ținut să mulțumească autorităților locale pentru deschiderea totală și sprijinul acordat în înființarea acestei secții, transmițând că așteaptă în perioada imediat următoare cât mai mulți elevi să se înscrie la secția nou deschisă din Săveni a clubului pe care îl conduce.
„Mă bucur să văd atât de mare interes din partea dumneavoastră pentru acest minunat sport și vă mulțumesc că sunteți în număr atât de mare aici. Îi așteptăm pe toți cei care doresc să practice acest sport să se încrie la cursurile de tenis de masă care vor avea loc în perioada imediat următoare”, a declarat Doru Viorel Popescu, președintele CS Ardex Botoșani.
Timp de aproximativ două ore, jucătorii clubului care reprezintă cu cinste județul în Divizia Națională A i-au învățat pe cei care și-au ocupat locurile la masa de tenis tainele acestui sport, făcând și câteva schimburi de mingi.
Vă reamintim că CS Ardex Botoșani este singura reprezentantă din Zona Moldovei în Divizia Națională A. Aflată la cel de-al doilea sezon în această competiție, organizată sub egita Federației Române de Tenis de Masă, CS Ardex Botoșani a reușit extraordinara performanță de a termina pe podium în Grupa a II-a.
Returul Diviziei Naționale A la tenis de masă, ediția 2024-2025 este programat a se disputa la sfârșitul lunii ianuarie 2025, locul desfășurării urmând a fi stabilit în perioada imediat următoare.