Wendy Brown, profesor la universitatea din Princeton, SUA, publică în Dissent Magazine una din cele mai lucide și raționale păreri legată de victoria lui Donald Trump, în care spune că, fără a studia condițiile economice care au dus la apariția populismului de dreapta, campania adversarei lui Trump, Kamala Harris, nu putea aborda în mod semnificativ o criză tot mai profundă.
Urmăriți articolul de mai jos scris de Wendy Brown și comparați cu situația României în campania electorală.
„Nu există un singur tip de alegător al lui Trump”
„Nu există un singur tip de alegător al lui Trump. Desigur, există naziștii, extremiștii de dreapta, cei profund misogini și rasiști—aceia care se hrănesc din promisiunile exagerate ale lui Trump, insultele toxice și comportamentul său vulgar. Mai sunt și cei animați de ură față de „liberali,” ale căror dispreț sau pură indiferență le absorb zilnic.
Există creștini, sioniști și chiar (mai recent) musulmani care se așteaptă ca Trump să le servească mai bine cauza decât regimul Biden-Harris. Mai sunt cei care doresc ca granița de sud a țării să fie fortificată și migranții recenți să fie deportați. Există proprietari de mici afaceri care doresc taxe mai mici și mai puține restricții, precum și foști lucrători în minerit și industrie care doresc locuri de muncă ce să le ofere salarii comparabile cu cele protejate de sindicate.
Dar niciunul dintre aceștia nu explică pe deplin triumful istoric al lui Trump—primul candidat republican la președinție care câștigă votul popular din 2004 încoace. Ce explică? Trei lucruri: populismul economic al lui Trump într-un context în care democrații au devenit partidul elitelor, epuizarea democrației liberale ca formă viabilă sau de încredere și distrugerea educației.
Populismul economic
Trump susține o poziție economică anti-establishment încă din 2015. Unii numesc asta populism economic. Poate că nu este sincer—are destul sprijin din partea capitalului și a celor mega-bogați—dar abordează inegalitățile extreme și în creștere din Statele Unite.
Acestea, desigur, sunt produse de externalizarea și relocarea industriilor promovate de neoliberalism și de atacurile asupra sindicatelor; de speculații care au dus costurile locuințelor la niveluri amețitoare; și de privatizarea infrastructurii, de la transporturi la învățământ superior. Trump se adresează direct furiei și lipsurilor resimțite de familiile din clasa muncitoare și mijlocie care nu își permit costul vieții și nu văd un viitor mai bun pentru copiii lor.
Harris a făcut mici încercări de a aborda această problemă la începutul campaniei sale, promițând să oprească „escaladarea prețurilor” și să ofere mici subvenții pentru deținerea unei locuințe. Dar de pe vremea lui Bill Clinton, Partidul Democrat a devenit partidul celor educați și (prin urmare) mai bine situați, un partid aliniat la status quo-ul economic, chiar dacă Obamacare și Legea Reducerii Inflației au promovat câteva proiecte noi pentru acest status quo.
În plus, în ultimele săptămâni ale campaniei, echipa lui Harris a abandonat în mare parte preocupările legate de politica economică, concentrându-se în schimb pe inadecvarea lui Trump pentru președinția unei democrații.
Epuizarea democrației liberale
Democrația liberală—instituțiile și valorile sale—a fost în descompunere de decenii. În Statele Unite, a fost erodată de ambițiile neoliberale de a o înlocui cu piețe și tehnocrați, atacată de mobilizări și partide de dreapta și coruptă de instanțe.
Modul în care este legată de capital devine din ce în ce mai evident, și în plus, această formă nu poate controla puteri globale, cum ar fi Finanțele Mari, sau aborda probleme globale, cum ar fi schimbările climatice sau migrațiile masive. Ca urmare, democrația liberală și-a pierdut respectul și încrederea printre milioane de oameni care o văd, nu fără motiv, ca pe ceva aranjat împotriva lor.
Campania lui Harris a subliniat mereu ideea că democrația este în joc
Retorica evident anti-democratică a lui Trump nu este nici deosebit de deranjantă, nici importantă pentru astfel de oameni. Ei doresc un manager puternic al națiunii, unul care să nu se supună altor puteri politice sau economice, unul care să le facă viața mai bună decât este acum și unul care să alunge o parte din pericolele și nesiguranța pe care orice om simte că le amenință în secolul XXI.
Dacă asta implică o altă formă politică—liberalism autoritar—atunci fie. Campania lui Harris a subliniat mereu ideea că democrația este în joc. Câți alegători împărtășeau viziunea asupra democrației pe care o propunea Harris? Câți mai echivalează această democrație cu altceva decât ceea ce neoliberalismul a redus-o la a fi, adică piața și libertățile individuale?
Dez-educarea
În perioada postbelică, Statele Unite au construit unul dintre cele mai democratice sisteme educaționale din lume—un sistem care oferea educație gratuită, accesibilă și de bună calitate pentru majoritatea bărbaților albi și, în cele din urmă, și pentru minorități rasiale și femei. Începând cu anii 1970, acest sistem a fost atacat în toate aspectele: finanțarea publică a fost redusă, costurile au crescut vertiginos, mărimea claselor a crescut și calitatea a scăzut.
În plus, curriculumurile au fost politizate și contestate, educația vocațională a fost valorizată în detrimentul cunoștințelor generale și al formelor de gândire, iar dreapta s-a întors împotriva universităților, culminând astăzi cu campanii directe împotriva „îndoctrinării totalitare” a acestora. Împreună cu media socială fragmentată și media mainstream puternic politizată, această „dez-educare” face ca cetățenii să fie ușor manipulabili și identifică educația cu elitismul, bogăția și „trezirea,” adică Partidul Democrat. Trump a cultivat deschis ceea ce el a numit „cei slab educați” ca baza sa de susținători.
Campanie desprinsă de oameni
Adunând toate acestea, se poate vedea cât de desprinsă de oameni și de vremuri a fost campania lui Harris și cât de lipsit de contact cu realitatea este Partidul Democrat. De fapt, chiar și mulți dintre cei care au votat pentru ea nu au făcut-o pentru că întruchipa grijile sau speranțele lor, ci pentru a-l opri pe Trump și fascismul. Campania lui Harris nu a abordat condițiile economice pe care partidul ei le-a susținut și facilitat timp de decenii și nici nu a putut aborda o criză a democrației liberale și a cetățeniei, care solicită o nouă formă politică.
Partidul Republican al lui Trump ne conduce către o versiune a acelei forme. Va recunoaște, în sfârșit, Partidul Democrat că trebuie să promoveze o altă versiune? Una care să servească bunăstarea majorității și a planetei, nu a câtorva și a profiturilor? Una care să despartă capitalul de democrație și să construiască un proiect de stat transformator? Una care să ia în serios faptul că democrația este înrădăcinată într-o cetățenie educată, nu într-un electorat manipulabil? Una care este potrivită puterilor, problemelor și posibilităților secolului XXI?”
Wendy Brown este profesor UPS Foundation la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton. Cea mai recentă carte a sa este „Nihilistic Times.
Textul original poate fi citit AICI
