C.M.F. 11240002
Eduard Mititelu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării și candidat PNL la Camera Deputaților, a lansat o nouă acuzație la adresa parlamentarilor PSD, în special a Alexandrei Huțu, subliniind faptul că aceștia nu au făcut nimic pentru a rezolva problema barajului de la Vârfu Câmpului, un obiectiv strategic pentru județul Botoșani. Acesta a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care i-a explicat detalii despre cum stau lucrurile cu acest proiect esențial. Reacția a venit după ce Alexandra Huțu a lansat un atac la adreas președintelui PNL.
Mititelu a subliniat că, deși au trecut mai bine de șase ani de când parlamentarii PSD au primit un răspuns oficial la interpelarea referitoare la barajul de la Vârfu Câmpului, aceștia nu au arătat nici măcar interesul de a înțelege documentul și de a verifica prevederile legale menționate. În răspunsul din aprilie 2018, autoritățile au explicat că pentru exproprierea terenurilor necesare pentru acest proiect, trebuie respectate normele privind protecția mediului, în special reglementările din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007. În opinia sa, problema nu se reduce doar la aplicarea Legii 171/1997, ci trebuie recunoscută importanța proiectului ca obiectiv de interes național. Mititelu susține că barajul de la Vârfu Câmpului trebuie declarat un proiect major, având în vedere impactul său asupra gospodăririi apelor în județele Suceava și Botoșani. În acest context, Mititelu a menționat că Parlamentul trebuie să sprijine soluțiile propuse de echipa sa, condusă de Valeriu Iftime, pentru a rezolva în sfârșit această problemă.
„Dragi botoșăneni, obiectivul de investiții “Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret, judeţele Suceava şi Botoşani” trebuie declarat drept proiect major de importanță națională în domeniul gospodăririi apelor și nu este suficient ca lucrările prevăzute de Legea 171/1997 să fie de interes național. Dna Doina Federovici și dna Alexandra Hutu fac referire tot la Legea 171/1997 deși din anul 2018 li s-a comunicat faptul că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, este cea care reglementează situația obiectivului de investiții ( Art. 28 alin. 7 OUG 57/2007 : ”și, în lipsa unor soluţii alternative, planul sau proiectul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000”, a explicat Eduard Mititelu. În plus, oficialul din partea PNL a sancționat dezinteresul manifestat de social-democrați în toată această perioadă. ”Dacă i-ar fi interesat cu adevărat, ar fi rezolvat de mult această problemă. Botoșaniul nu ar mai fi avut atâtea necazuri cu apa. Pentru a nu mai avea neștiutori în Parlament, care sunt total dezinteresați de problemele comunității, avem nevoie de votul tuturor botoșănenilor”, a declarat Mititelu, făcând apel la schimbarea clasei politice din județ.
„Dacă parlamentarii PSD nu reușesc nici măcar să citească un răspuns la o interpelare, cum să mai aibă preocupare pentru a căuta soluții? Din cauza acestui mod iresponsabil de a face politică, județul nostru este mereu în urma altora în orice clasament”, a adăugat Mititelu.
Acesta a concluzionat că echipa sa va face tot posibilul pentru a rezolva situația barajului, chiar dacă acest lucru provoacă nemulțumire în rândul parlamentarilor PSD. „Rămâneți aproape de activitatea echipei noastre și veți vedea că vom rezolva problema barajului de la Vârfu Câmpului”, a încheiat Mititelu.