Din primăvara acestui an, străzile din Botoșani răsună de acordurile chitarelor fraților Eduard și Eusebio Ștefănescu. Pentru trecători, poate părea o surpriză muzica lor, dar puțini știu că aceştia sunt artiști cu experiență, șlefuiți pe băncile Liceului de Artă „Ștefan Luchian”.
Frații Ștefănescu sunt gemeni şi provin dintr-o familie de artiști. Tatăl lor, Octav Ștefănescu, a fost violonist la „Rapsozii Botoșanilor” și le-a transmis dragostea pentru muzică. Eduard își amintește de începuturile lor pe stradă. „La început, mi-a fost rușine. Tata ne-a certat, ne-a întrebat de ce am făcut liceul de muzică, dacă ajungem să cântăm în stradă. El voia să ne vadă pe scenă, nu aici”, a spus acesta.
Amândoi au urmat Liceul de Arte „Ștefan Luchian” din Botoșani, unde Eduard a studiat pianul, apoi flautul, iar Eusebio a făcut parte din trupa Seism, alături de muzicieni ca Florin Sia, fost membru Mandinga, și Mirel Manea. Cei doi au cântat de-a lungul anilor la diverse evenimente și restaurante din Botoșani.
Cei doi frați nu sunt străini de străzile Europei. Au cântat în țări ca Danemarca, Portugalia, Grecia, Italia, Cehia și Polonia. „Am colindat toată Europa. Oriunde am fost bine primiți și apreciați. În unele locuri, chiar și poliția ne punea bani în cutie,” povestește Eusebio.
O chitară specială și lecții pe stradă
Eduard cântă la o chitară specială, realizată chiar de fratele său, Eusebio. „Griful e original, dar restul e făcut de mine,” explică Eusebio, care a învățat să cânte la chitară de doi ani, iar de această primăvară îl instruiește și pe Eduard. „Odată a venit un domn cu fiul său, care cânta la tobe, și mi-a cerut să-i cânt o piesă rock. Așa de încântat era, încât de acum voia și chitară”, își amintește Eusebio.
Cântatul pe stradă nu le aduce o avere, dar le permite să-și întrețină familiile. Ambii frați au câte cinci copii și spun că, deși nu cântă zilnic, când o fac, câștigă în jur de 200 de lei pe zi. Cei doi sunt, însă, dezamăgiţi de atitudinea autorităţilor locale. „Ne lasă să cântăm doar în Parcul Mihai Eminescu, dar acolo nu câștigăm la fel de bine ca în alte zone mai aglomerate,” spune Eusebio, care adaugă „mi-au spus că ceea ce facem noi este cerșetorie. Le-am explicat că cerșit înseamnă să întind mâna, să cer un leu. În Sibiu, în Cluj, cântă oamenii fără probleme. Aici nu înțeleg de ce nu se poate”.
Înainte de a se dedica muzicii stradale, Eusebio lucra la o fabrică de ambalaje din Suceava, alături de soția sa, dar pandemia i-a lăsat fără loc de muncă. Eduard, pe lângă cântat, se ocupă și de tatuaje.
Pe lângă coveruri, frații Ștefănescu compun și propriile piese, incluzând și melodii de inspirație folclorică. Deși au trecut prin numeroase greutăți, nu renunță la visul lor și continuă să aducă muzica mai aproape de oameni, chiar și de pe străzile Botoșaniului.
– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ
