Eterna și paradoxala Românie… Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic – și multe altele – ne merge mult mai bine decât pe vremea Geniului Carpaților. Chiar dacă de ramurile „clasice” ale industriei naționale s-a cam ales praful, exportul românesc a atins cote la care Ceaușescu, cu toată grandomania lui, nu și-a permis să viseze. E drept că importăm mult, chiar foarte mult și mai ales din ceea ce puteam produce în țară, dar asta nu e din cauză că am fost transformați în colonie și piață de desfacere pentru Uniunea Europeană, așa cum susțin suveraniștii, ci pentru că suntem conduși de proști.
Ne place sau nu, calitatea umană și intelectuală a celor care au ajuns să ne conducă e din ce în ce mai jalnică de la episod electoral la altul. Mai mult decât probabil, în turul doi al prezidențialelor vom fi puși în situația de a alege între doi dubioși. Acum cinci ani am spus că nu se poate mai rău decât finala Iohannis – Dăncilă. Ei, uite că se poate și am eu un sentiment neliniștitor că e loc și de mai rău. Dacă trendul ăsta continuă, ce ne așteaptă peste cinci ani?
Da, suntem conduși de proști și incapabili și, cu toate acestea, încă ne merge suportabil, chiar bine pe alocuri. Care este explicația? Pentru că trebuie să fie o explicație…
Explicația poartă numele de Uniunea Europeană. Ne place sau nu, ăsta este singurul motiv pentru care prestația clasei politice nu se reflectă întru totul în viața de zi cu zi, adică nu ne merge așa de prost precum sunt educați cei care ne conduc. Chiar dacă directivele europene sunt tratate în manieră românească, adică ai noștri guvernanți spun cum spune Uniunea, dar de făcut fac tot cum știu ei, totuși influența europeană e dificil de ignorat. Cum ar fi arătat România dacă clasa politică și-ar fi dat interesul să ne ducă în Europa? Polonia poate fi un bun răspuns. Acum treizeci și ceva de ani românii cu spirit de antreprenor au strâns ceva parale vânzând în Polonia conserve și bibelouri – achiziția de bază a populațiilor paupere și prost educate. În momentul de față Polonia seamănă izbitor de mult cu Germania. Polonezii au una dintre cele mai mari rate de absorbție pentru fondurile europene, în timp ce deștepții de la noi fug de banii europeni ca dracul de tămâie deoarece nu pot să-i mulgă așa cum cere tradiția paraîndărătului românesc. Europa încă tolerează abuzurile și nemernicia clasei politice autohtone pentru că nu are altă alternativă, iar românii se feresc să o ofere. Nici nu au de unde alege, de altfel.
Vom putea, la un moment dat, să generăm acea clasă politică de care avem nevoie? Posibil, din cauza asta cei care sunt acum la butoane privesc cu jind către Est, iar o mare parte populației a percutat pozitiv la propaganda dedicată și dacă minunea o să se producă, asta se va datora tot Europei și mai puțin românilor. În timp ce diaspora din Moldova a salvat parcursul european al țării, românașii plecați peste hotare au băgat-o pe Șoșoacă în Parlamentul European.
După monstruoasa coaliție, după USL fără număr suntem pe cale să asistăm la nașterea unui nou hibrid, și anume democrație ca-n Est, dar cu subvenții din Vest. E evident până și pentru nostalgici că fără banii europeni țara asta era de multă vreme în faliment.
România continuă să rămână pe linia de plutire, dar nu datorită propriei sale clase politice sau viziunii interne, ci din cauza unei realități externe care, chiar și atunci când este ignorată sau manipulată, are un impact esențial. E clar că, în ciuda străduințelor unora de a întoarce cursul european, România nu a reușit să își construiască o clasă politică suficient de competentă pentru a profita pe deplin de toate oportunitățile oferite de integrarea în Uniunea Europeană. Dacă există vreo speranță de schimbare reală, aceasta nu vine din interiorul sistemului, ci din afară, dintr-o Europă care, paradoxal, ne oferă tot ce avem nevoie pentru a supraviețui. Iar întrebarea care rămâne este: cât timp vom putea să trăim pe aceste „subvenții din Vest” înainte ca adevărata schimbare să fie una din interior?
