Comoară etnografică în curtea spitalului (VIDEO)

În inima Botoșanilor, la câțiva pași de Spitalul Județean, există un loc deosebit, unde timpul pare că stă în loc. Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” ascunde în subsolul său o comoară a trecutului românesc, un muzeu etnografic plin de viață, unde tradițiile prind din nou contur.

O veritabilă „casă a strămoșilor” este aici reconstituită cu migală și iubire de către preotul paroh Petru Chirvase, un om pentru care trecutul și sufletele celor care l-au trăit nu sunt simple amintiri, ci lecții de viață, ce merită păstrate și trăite mai departe.

Dragostea pentru lucrurile vechi, făcute în gospodăriile ţăranilor de acum un secol sau şi mai bine, i-a venit preotului în vârstă de 61 de ani după ce copilăria şi-a petrecut-o la ţară, înconjurat de astfel de obiecte. „Am avut această pasiune de mic copil, o ajutam pe mama la țesut covoare, lăicere, prosoape. Nu numai eu ajutam, toți frații, că aveam război de ţesut iarna în casă. Așa se numesc stativele acelea, cu urzeala aceea și cu tot procesul. Am primit de la oameni și am cumpărat de la târguri meșteșugărești”, îşi începe preotul paroh Petru Chirvase povestea.

Idee pornită de la fundaţia bisericii

Preotul şi-a da seama de potenţialului locului chiar în momentul în care se construia biserica, în urmă cu aproape 20 de ani. În timp ce se săpa fundaţia, acesta şi-a dat seama că spațiul de sub lăcaşul de cult poate avea o altă menire decât depozitarea uneltelor, ca într-un simplu subsol.

Ceea ce a început ca o încăpere funcțională s-a transformat treptat într-un sanctuar al tradiției. Azi, pe treptele în spirală din fier forjat, oricine coboară simte că se cufundă într-o altă lume. Odată ajunși jos, vizitatorii descoperă nu doar un muzeu, ci o bucățică de viață rurală, cu toate trăirile și emoțiile care odinioară au locuit casele românești. Pășind în prima încăpere, „camera de oaspeți”, te întâmpină o atmosferă caldă, încărcată de poveste.

Mese vechi din lemn, scaune cioplite manual și covoare țesute cu migală redau pe deplin spiritul românesc de altădată. Lampa cu petrol, ustensilele din fier și obiectele simple, dar atât de încărcate de emoție, par să-ți șoptească amintiri despre vremuri de demult. Este aici și o colecție de calendare bisericești, ce începe cu anul 1958 și parcă ascunde câte o poveste în spatele fiecărui an.

„O carte de rugăciuni, uitați, uitați ce însemna pentru străbunii noștri, o carte de rugăciuni, cum o foloseau, se uza… Citeau rugăciunile, pravila, așa o sărutau și o puneau la loc de cinste. Uitați aici, bederniță se numește. Este foarte, foarte impresionant. Îți taie respirația când realizezi. Mântuitorul și evangheliștii sunt piele. Cum a fost dubită, pregătită, prelucrată pielea aceea, dar cum a fost aplicată pielea aceasta?! Cu ce a fost fixată acolo de s-a lăsat atât de bine?! Bedernița aceasta se folosește la slujbe, deci e un accesoriu la veșmintele preoțești”, spune preotul.

Odaia strămoșilor

Însă „odaia strămoșilor” este locul care impresionează până la lacrimi. Obiectele din această cameră au fost adunate de părintele Chervase de-a lungul anilor, fiecare cu o poveste a sa. O icoană a Sfântului Nicolae, sculptată în lemn și veche de peste două sute de ani te întâmpină în prag, ca un străjer al timpurilor apuse. Costumele populare, cusute de mâinile străbunicilor, încă păstrează parfumul lanurilor de grâu și al serilor de sărbătoare. Un fier de călcat cu cărbuni, o covată din lemn folosită cândva pe post de leagăn, tăvi de copt pâine și vase din lut – toate acestea sunt mai mult decât simple exponate; sunt mărturii ale unei vieți trăite cu răbdare, simplitate și bucurie.

Pentru credincioșii care trec pragul bisericii, vizitarea muzeului este ca o călătorie în trecut. Mulți dintre ei își amintesc cu emoție de casele bunicilor, de mirosul pâinii coapte pe vatră, de țesăturile aspre, dar rezistente, de pe lavița veche. Biserica a devenit astfel un loc de reculegere nu doar pentru sufletele suferinde din spital, dar și pentru cei care își doresc să se regăsească în spiritul acestui loc.

Copii aşteptaţi în vizită

În fiecare vineri dimineața, biserica prinde viață cu glasurile tinerilor care, după liturghie, coboară în muzeu să ia micul dejun. Preotul Chirvase îi îndeamnă să privească în jur, să atingă obiectele cu grijă și să asculte poveștile lor. Este o legătură specială între generații, o conexiune subtilă dar profundă, pe care mulți o trăiesc pentru prima dată.

„Pe lângă faptul că te regăsești într-un mediu românesc, te încarci cu energie. Aici vin tinerii, tinerii care vin la biserică, că aici e deschis, nu se închide niciodată. Au acces toți, oricine și gratuit din oraș. Poți să vii pur și simplu. Copiii sau profesorii cu un grup, copii care se duc spre casă pot să vină aici, pot să servească aici o prăjitură, pot să serbeze aici și să vină cu un grup mai mare, să serbeze o onomastică sau zi de naștere. Vin profesori cu elevi în săptămâna altfel. Vin și vizitează, îi servim cu dulceață”, mai spune preotul Petru Chirvase.

Statuie din trunchiul unui copac

În jurul bisericii, la fel ca în muzeu, părintele a amenajat mici alei și locuri de odihnă în stilul simplu al gospodăriilor de altădată. Un leagăn de lemn, legat cu sfori de crengile unui stejar bătrân, aduce aminte de verile copilăriei la țară. Există chiar și un țarc cu rațe și căsuțe pentru păsărele, bucuria copiilor care vin cu părinții la slujbă.

„A fost un copac, doborât de furtună, un fag. A rămas bucata asta. Deci ăsta e copacul Marchian, personalitate botoșăneană. A fost stareț la Coșula. Arhimandrit Marchian. Cu drujba îi lucrat, cu drujba, doar pe aici a folosită un pic dalta”, povesteşte preotul cum a apărut o statuie dintr-un trunchi de copac, în curtea bisericii.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” nu este doar un loc de rugăciune, ci și un parc etnografic unic, unde oricine poate să pătrundă în lumea satului de altădată fără a plăti. Părintele Chirvase este mereu acolo pentru a povesti cu blândețe despre fiecare obiect, despre fiecare simbol pe care l-a adunat de-a lungul anilor.

Această biserică este un testament al muncii și dăruirii părintelui Chirvase, care își împarte viața între alinarea celor bolnavi din spital și protejarea moștenirii strămoșilor săi.