Până a ajunge la Iași, unde este înscris, în 1906, la Școala „Carol I” de pe lângă Liceul Internat, G.Călinescu s-a aflat, un timp, cu mama sa, Maria Vișan, și viitorii săi părinți adoptivi, Constantin și Maria Călinescu, la Botoșani. Primele sale amintiri – după cum relatează în „Rememorări” (publicate în „Viaţa Românească”, 1965, nr. 6, p. 14-15), „în afară de două-trei imagini mai vechi și mai nebuloase”, sunt din Botoșani, unde a copilărit.
„Casele din Botoşani cam seamănă una cu alta, sînt albe, solide, cu un peron dînd înspre o largă grădină. Un joc de alb, verde şi roşu (în vremea anteriilor), cum aflăm din evocările istorice. Casa mi se părea colosală (şi probabil era modestă), treptele peronului imense ca ale basilicii Sfîntul Petru”, își amintea G.Călinescu.
„De la Botoşani ţin minte întîiele mele emoţii obscure. Intîi sentimentul că se scufundă pămîntul. Bănuiesc că am fost dus într-o tribună la o paradă militară, şi parcă mi-aduc aminte că un ofiţer, prieten al casei, m-a ameninţat în glumă cu catastrofa cosmică. Zguduitura scândurilor, tropotul cailor, toate astea mi-au strecurat un sentiment de mică teroare. Mi se pare că s-au contopit atunci două evenimente în sufletul meu, parada şi trecerea cavaleriei cu prilejul manevrelor regale.”
Parada era ocazionată, de bună seamă, de venirea la Botoșani și Dorohoi a regelui Carol I și a principelui Ferdinand și a avut loc pe 30 septembrie 1905 în faţa primăriei. „Defilarea trupelor s’a făcut pe batalioane în masă cu front de semi-pluton, cavaleria pe pluton, și artileria pe secţie. Totalul oamenilor, cari au luat parte la defilare au fost de peste 32.000”, consemna Gazeta Transilvaniei (nr. 220, 6 octombrie 1905, p. 2).
După defilare, la „7 și un sfert s’a oferit de către Suveran în aula liceului «Laurian» un copios banchet de 120 tacâmuri ofițerilor superiori și notabilităților orașului”, scria ziarul „Dimineața” (nr. 601, 4 octombrie 1905, p. 2). Dintre notabilitățile orașului reporterul reținea pe „Mitropolitul Moldovei și Sucevei Partenie, d-nii Gr. G. Cantacuzino, preș. cons. de miniștri, general Manu și Al. Bădărău miniștri, Excelența sa Atto Haile Mariam, trimisul special al Negusurii Abisiniei, George Văsescu, Gr. Goilav, C. Codrescu senator, Const. Ciolac, Al. Prassa deputat, Eduard Ullea fost primar, Jules Văsescu prefectul județului, dr. C. Bucșănescu fost senator, Ioan Niculescu directorul liceului, Leon Costinel mare agricultor, V. D. Vasiliu farmacist, fost deputat, N. Răutu fost director al liceului” (Ibidem).
Banchetul s-a terminat la 21:30. Regele, împreună cu prințul Ferdinand au făcut o plimbare prin oraș, în ovațiunea mulțimii entuziasmate.
Orașul era iluminat deosebit, iar dintre localurile cele mai frumos iluminate se distingeau: David Costiner, B. Moscovitz, farmacia V. D. Vasiliu, Leon și Friederich Costiner, lot. Grigorescu intendență, Mauriciu B. Moscovici, loc. Abramovici, „iluminate în adevărat stil venețian precum și magazinele Iosef Bercovici, V. Staadecker, Bazar Universal, Abram Mohmblatt, Lanorne, M. Goldstein bijutier etc. cari aui făcut adevărate sacrificii” („Dimineața”).
„Regele Carol I – scria Călinescu – trăsese în casele Văsescu, nume ce mi s-a întipărit în minte cu putere”. Fapt confirmat și de reporterul ziarului „Universul”, care trimitea ziarului și o fotografie făcută de fotograful botoșănean Eduard Huber („Universul”, nr. 265, 27 septembrie 1905, p. 1).
G.Călinescu își mai amintea despre un ofițer, care „picta şi dăruia tablourile lui, bine înrămate, prietenilor” și despre o pădure „de arbori monstruoși”, care trebuie să fi fost, desigur, grădina Vîrnav:
„De Botoşani se leagă amintirea unei pagode enorme într-o pădure de arbori monstruoşi. Pădurea era așa de deasă încât mergînd prin ea, de oboseală, m-am îmbolnăvit. Acolo, era într-o parte şi un loc împrejmuit cu gard, înăuntru cu o odaie deschisă de lemn. Auzeam mereu de numele Liciu. Pagoda era un pavilion pe un promontoriu, iar împrejmuirea nimic altceva decît un teatru de vară în care într-adevăr jucase Liciu. Pădurea era parcul, dar azi revăzîndu-l mi s-a părut că în definitiv impresia mea nu era prea exagerată. El dă o puternică senzaţie de labirint vegetal” (G. Călinescu, „Rememorări”, în: Viaţa Românească, 1965, nr. 6, p. 14-15).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
