Combinagii și descurcăreți – Virgil COSMA, jurnalist

Ceea ce vedem acum pe listele din toată țara este rezultatul contraselecției din toți cei 34 ani de la schimbarea de regim. Este rezultatul angajărilor și promovărilor – pe toate planurile, în politică, în administrația de stat – dar și în mediul privat – pe bază de rudenie, amantlâc, obligații și mită. Privind retrospectiv, vedem că fiecare generație de lideri este mai slabă decât precedenta. Dacă luăm cabinetele Roman, Năstase sau Tăriceanu la comparat cu cele care le-au urmat vom constata cu amărăciune că cei de acum 30, 25 și 20 ani erau o adevărată lumină pe plan intelectual și profesional față de incapabilii și impostorii de acum, care abia știu să se semneze. Ticăloși au fost cu toții, dar caracterul e una, iar pregătirea profesională e alta.

De la universități de prestigiu, absolvite corect și la timp până la a evita etalarea unei banale diplome de bacalaureat este o distanță ca de la cer la pământ. De la un doctorat muncit zece ani, chiar plagiat pe alocuri sau fără a sublinia citatele utilizate, la teancuri de diplome obținute pe sume ridicole și din surse obscure este distanța parcursă de societatea noastră de la creatorii de soluții la papagalii care recită pompos șabloane copiate de pe aiurea. La nivel mai mic, este aceeași distanță cu cea de la mecanicul care îți repara meticulos o piesă la cel de azi, care te anunță că trebuie înlocuită toată piesa sau întreg ansamblul, chiar dacă acesta costă cât un sfert din mașină.

Cum am ajuns aici? S-au scris tomuri de analize pe acest subiect, nu am să detaliez, cert este că realitatea din societatea de azi arată, cu cifre și date concrete, că ne îndreptăm către o fundătură, dacă nu om fi ajuns-o deja. Incompetența nu este limitată la cercurile înalte ale puterii, ci se întinde de sus până jos, pe întreaga verticală socială. De la servicii incomplete sau deficitare – meșteșugărești, medicale, juridice, educaționale, comerciale sau de intermedieri – și până la haosul legislativ și administrativ, cetățeanul obișnuit trebuie să surmonteze dificultăți greu de imaginat într-o societate normală. Nu degeaba cele mai frecvente urări între români sunt „sănătate” și „noroc”.

Ilustrând această stare, nici în politică nu avea cum să fie altfel, fiindcă politicienii sunt oameni aleși de noi dintre noi. De-a lungul timpului, au apărut partide noi câtă frunză câtă iarbă. Cam 10-15 pe fiecare ciclu electoral. Câte au rezistat? Niciunul. Nu contează că multe dintre ele au fost înființate ca apendice de către cele două mari, clasice, sau de către servicii, contează că pentru a exista înlăuntrul lor au fost nevoite să încorporeze oameni noi. Ce au ajuns ei, cum au performat ulterior? Istoria recentă ne arată că nu au existat pentru ei decât două căi: încorporarea în cele două partide mari sau dispariția în anonimat. Cei mai norocoși, în caz de servicii prestate corect puternicilor zilei, s-au ales cu vreo sinecură.

Cu toate strigătele pentru dreptate, echitate și adevăr, noii veniți în formațiunile pornite la drum cu avânt revoluționar s-au disipat în balta fetidă a „establishment”-ului politic existent, eșuînd în a copia tarele predecesorilor. Oamenii valoroși fie au evitat să intre într-un sistem de ascultare orbească, fie au fost eliminați dacă au refuzat acest comportament. Și atunci, efectivele de politicieni au devenit batalioane de executanți docili, între care s-au remarcat și au prins ascensorul social doar combinagiii, descurcăreții, tupeiștii și păpușarii.

Concluzionând, aș spune că nici acum nu este altfel. Cum România funcționează în această perioadă pe dublă comandă – militară de la Washington și social-economică de la Bruxelles – singura calitate pe care actualii și viitorii lideri locali și naționali trebuie să o exerseze pentru a-și păstra funcțiile și accesul la resurse este obediența. Iar la asta nu ne întrece nimeni în lume.