Sfântul Stahie a fost pus episcop în Bizanţ de către Sfântul Apostol Andrei şi a zidit o biserică în Arghiropoli, împreună cu Sfântul Andrei. Apoi a adunat pe mulți credincioși şi îi învăța mântuitoarea viaţă. Ostenindu-se șaisprezece ani în acea nevoință pentru mântuirea omenească, a răposat cu pace.
Amplie şi Urban au fost puși episcopi de către același sfânt, Andrei. Amplie a fost episcop în Diospoli, iar Urban a fost episcop în Macedonia. Ei, propovăduind pe Hristos şi pe idoli pierzându-i, i-au ridicat asupra lor pe evrei şi pe elini şi, fiind uciși de către aceștia, şi-au împletit lor cunună mucenicească.
Narcis a fost episcop în Atena, Apelie în Ieraclia şi Aristobul în Britania, propovăduind Evanghelia lui Hristos, iar după multe osteneli şi nevoințe şi-au dat fericitele lor suflete în mâinile Domnului.
Cei ce nu urmăresc în viața aceasta nimic mai mult decât să fie fericiți în lume și tihniți în trup, aceștia n-au război cu diavolul: pe aceștia îi are fără război. Căci câtă vreme umblă după tihneală și fericire deșartă n-au să se trezească din vraja vrăjmașă, care-i Ține bine încleștați în lumea aceasta sensibilă care-i duce prin nebăgare de seamă la pierzare sigură. De aceea a zis oarecine că cea mai primejdioasă temniță e aceea în care te simți bine: nu vei ieși din ea niciodată. Războiul începe abia cu cei ce vor să-și refacă fericirea raiului pierdut, strădanie pentru care învață să se desprindă pe rând din toată tihneala și slava deșartă a vieții acesteia.
Și începe așa: Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subțire a făpturii noastre nevăzute. Aci vine un chip sau un gând al lumii acesteia și stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvățată sau neprevăzută despre lucrarea străină, ca un miel neștiutor, vede lupul și se duce la el, crezând că e oaie.
Prima întâlnire între minte și diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minții. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmașul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca s-o arate iubită minții. Aceasta e a doua înaintare a războiului sau asupreala.
Dacă la asupreală a reușit să fure minte cu momeală și să o facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire.
Mintea însă se trezește, că a fost furată de gând străin și că se află în altceva decât în ceea ce-i era dat după fire; iar când își dă seama de ea însăși și de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea ca să meargă după momeală mai departe sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta, și clipele sunt scumpe și de cele mai multe ori, viața întreagă a unuia sau o mulțime de inși, atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe.
De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer și pe pământ nu este”. Cerul este mintea și pământul este inima în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miruiește-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmașului. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
