Sfântul Iachint de Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei (Isaccea, din judeţul Tulcea) şi primul mitropolit al Ţării Româneşti recunoscut de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, în mai 1359.
El a organizat viaţa bisericească din Ţara Românească – a zidit biserici, a hirotonit preoţi, l-a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana să organizeze viaţa din mănăstiri după modelul prezent în Muntele Athos şi a purtat de grijă şi românilor transilvăneni, cărora le-a trimis misionari şi persoane hirotonite.
Sfântul Ierarh Iachint a trecut la cele veşnice în anul 1372. A fost îngropat lângă biserica mitropolitană de la Argeş.
„Ce bucurie pentru noi că Domnul nu numai că ne iartă păcatele noastre, dar Se şi face cunoscut pe Sine sufletului, de îndată ce el se smereşte. Fiecare, chiar şi ultimul sărman, se poate smeri şi cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt. Pentru a cunoaşte pe Domnul nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie. Domnul Se dă în dar pe Sine însuşi numai pentru milostivirea Sa. Odinioară nu ştiam aceasta, dar acum în fiecare zi şi în fiecare ceas văd limpede în fiece minut milostivirea lui Dumnezeu. Domnul dă pacea Sa chiar şi în somn, dar fără Dumnezeu nu e pace în suflet.
Din pricina mândriei minţii lor Domnul nu Se face cunoscut multora, dar cu toate acestea ei cred că ştiu multe. Dar ce este ştiinţa lor dacă nu cunosc pe Domnul, dacă nu cunosc harul Sfântului Duh, dacă nu ştiu cum vine şi de ce se pierde?
Cele pământeşti pot fi cunoscute prin mintea omenească, dar Domnul şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt şi nu pot fi cunoscute numai cu mintea simplă. Sufletul se aseamănă unei mirese, iar Domnul – Mirelui; şi ei se iubesc mult unul pe altul şi suspină unul după altul. În iubirea Lui, Domnul tânjeşte după suflet şi se mâhneşte dacă acesta n-are loc în el pentru Duhul Sfânt; dar sufletul care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El, căci în El e viaţa şi bucuria lui. Oamenii s-au alipit cu sufletul lor de agonisirea bunurilor pământeşti şi au pierdut iubirea lui Dumnezeu, de aceea nu este pace pe pământ. Mulţi vor să cunoască, de pildă, cum s-a alcătuit soarele, dar uită să cunoască pe Dumnezeu.
Milostive Doamne, învaţă-ne pe noi toţi prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta, ca toţi să Te cunoaştem în Lumina Ta pe Tine, adevăratul Dumnezeul nostru, fiindcă fără Lumina Ta nu putem înţelege plinătatea iubirii Tale. Luminează-ne prin harul Tău şi el va aprinde inimile noastre de iubire pentru Tine.” – Sf. Siluan Athonitul.
Orbul şi şchiopul
O pildă spune că un om bogat a plecat pentru timp mai îndelungat de acasă, încredinţând supravegherea livezii sale la doi servitori, unul şchiop şi unul orb, gândindu-se că aceştia nu vor fura. Văzându-se însă singuri, în lipsa stăpânului, orbul a luat pe şchiop în spinare şi astfel, conducându-se unul pe altul, au furat cele mai frumoase fructe din livadă. Când s-a întors stăpânul şi a văzut pagubă, ei au încercat să se scuze, dar stăpânul le-a cunoscut înşelăciunea şi le-a zis: – Împreună aţi păcătuit, împreună să fiţi pedepsiţi. Aşa este trupul şi cu sufletul. Cel dintâi este orb, fără lumina minţii, cel din urmă este incapabil să facă ceva fără membrele trupului. Dar împreună păcătuiesc şi împreună primesc pedeapsa.
– preot Olivian SANDU