Descoperire macabră în miezul zilei, într-o gospodărie din judeţul Botoșani. Un bărbat a fost găsit fără suflare într-un ştreang în gospodărie de către propria soţie.
Nenorocirea a avut loc într-o gospodărie din localitatea Călineşti, oraşul Bucecea. Apelul la 112 a fost dat chiar de către soţia bărbatului, aflată în stare de şoc. În scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. „Echipajul de terapie intensivă mobilă a răspuns unei solicitări pentru un pacient de sex masculin de 64 de ani. Pacientul a fost găsit spânzurat într-un hambar cu un ştreang la nivel cervical. Prezenta deja lividităţi cadaverice şi din păcate nu s-au mai impus manevre de resuscitare. A fost declarat decesul la faţa locului”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.
Cadrele medicale au anunţat cazul poliţiştilor, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea unei autopsii pentu a se stabili cauzele care au dus la gestul macabru.