Un angiograf de ultimă generație, ultraperformant, va ajunge la începutul lunii decembrie la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani.
Achiziționarea angiografului vine în urma unui amendament la Legea Bugetului pe 2024, prin care s-au alocat 2 milioane lei, dar și prin contribuția Consiliului Județean Botoșani, care a alocat peste 6,2 milioane lei Spitalului Județean pentru a duce la bun sfârșit acest proiect.
„Spitalul Județean Mavromati nu avea angiograf și nici nu putea primi fonduri de la Ministerul Sănătății pentru achiziționarea unui astfel de aparat vital pentru pacienți, în primul rând pentru că nu avea un medic specialist care să facă angiografii(…) Pe de altă parte, nici un medic specialist nu putea fi angajat, pentru că Spitalul Județean Botoșani nu avea angiograf”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.
Comisia de achiziții din cadrul Spitalului Mavromati a finalizat procedura de licitație și a desemnat firma câștigătoare care, până în prima parte a lunii decembrie va trebui să amenajeze spațiul pentru angiograf și ulterior, să monteze aparatul.
Valoarea proiectului este de 8,2 milioane lei, echivalentul a 1,65 milioane euro.
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a transmis și avizul de oportunitate pentru noul spital de Pediatrie și cel de la Săveni, ambele incluse în Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești.