Patru bărbați au fost trimiși în judecată după un conflict violent care a avut loc în extravilanul comunei Frumușica, pe 28 august 2021. Incidentul a degenerat într-o bătaie, în urma căreia o persoană a ajuns la spital cu leziuni grave.
Potrivit probelor aflate la dosar, Vlad Constantin C., în vârstă de 29 de ani, este acuzat de tentativă de omor, lovire sau alte violențe și distrugere. Adrian Mihai A., de 39 de ani, este și el cercetat pentru tentativă de omor și lovire sau alte violențe, în timp ce Romeu C. (54 de ani) și Aurel C. (45 de ani) sunt acuzați de tentativă de omor.
Anchetatorii au arătat că, în ziua cu pricina, cei patru agresori au avut o altercație cu Neculai C., pe care l-au lovit cu obiecte contondente. Victima a suferit răni grave, necesitând între 63 și 65 de zile de îngrijiri medicale. În timpul incidentului, Vlad Constantin C. și Adrian Mihai A. au agresat-o și pe soția localnicului bătut, Brândușa C., aceasta având nevoie de 11-12 zile de îngrijiri pentru a se recupera.
Tot în acest context, Vlad Constantin C. a distrus și anvelopele mașinii Brândușei C., provocând un prejudiciu estimat la aproximativ 1.000 de lei.
Deși inculpații au fost trimiși în judecată, conform legii, aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Procesul se va desfășura în perioada următoare.