Deși, oficial vorbind, campania electorală încă nu a început, avalanșa promisiunilor din categoria „lapte și miere” a pornit de ceva vreme pe panta demagogiei atât de caracteristice clasei politice românești, dar și societății. Pentru că, până la urmă, clasa politică este rezultatul și rezumatul societății, emanația, cum se mai spune. Nu se poate altfel, doar nu-și imaginează cineva că o societate sănătoasă moral și care are parte de educație de calitate ar putea să voteze cam ce au tot votat românii în ultimii treizeci și ceva de ani.
Doar o societate cu probleme, un rebut al României educate, ar vota ce votează românii, iar asta și pentru că nici nu prea au de unde alege. Între cine și cine să alegi? Noi nu avem politicieni în adevăratul sens al cuvântului, ci impostori. În cele mai multe dintre cazuri vorbim de impostură totală, de indivizi care nu au nicio realizare „pe bune”. Școala e făcută la apelul bocancilor, cariera profesională desfășurată exclusiv în instituțiile statului, afacerile sunt „beton”, dar toate, fără excepție sunt derulate cu statul. Indivizi care nu sunt în stare să calculeze TVA-ul la o factură simplă pozează în mari afaceriști, dar dacă le tai contractele cu statul rămân fără obiectul de activitate. Culmea e că, deși mulți politicieni prosperă din afaceri cu statul – doar din afaceri cu statul, mai exact –, firmele pe care le conduc direct sau din umbră (că mai există și o umbră de „decență”) sunt campioane la evaziune fiscală, cele mai multe creanțe înregistrându-se la capitolul taxe și impozite datorate statului. Vă dați seama unde s-a ajuns? Realizăm măcar în al doisprezecelea ceas care e dimensiunea dezastrului ce are pretenția să fie numit clasă politică? Oameni care prosperă doar din contracte cu statul dovedesc atât de multă lăcomie încât nu oferă bugetului nici măcar o parte din taxele legale. Iar acești indivizi au pretenția să ne conducă, să elaboreze și să voteze legi pe care noi, prostimea (poate deranjează termenul, dar exact asta văd politicienii în noi), trebuie să le respectăm. Nu de alta, dar România crește cu taxele tale, știți cum suna sloganul…
An de an politicieni devin tot mai avuți în timp ce nouă ni se aplică Legea lui Ciorbea – să o dăm puțin și pe murphologie, aia cu strânsul curelei. Corolarul legii lui Ciorbea spune că, atâta timp cât nu e vorba de cureaua proprie, aceasta poate fi strânsă oricât de mult. Cum e posibil ca oameni fără școală solidă, care habar nu au pe ce lume trăiesc și care nu au nicio urmă de bun simț să revină odată la patru ani pe liste, deși este evident că nu și-au respectat promisiunile făcute la alegerile precedente? Normal, beneficiază de protecție la nivel înalt în partid. Cam asta e clasa politică autohtonă.
Mulți dintre cei care ne cer deja voturile au fost deja în Parlament, deci au avut ocazia să îndrepte lucrurile, să facă ceea ce trebuie pentru ca România și românii să prospere. Câți dintre ei s-au deranjat să prezinte un raport asupra a ceea ce au făcut în patru ani de mandat? Câți pot prezenta o analiză procentuală între ceea ce au promis și ceea ce au realizat în fapt? Pentru că despre asta e vorba, despre promisiuni neonorate, nu despre vorbe frumoase, despre realizări mărețe care nu se regăsesc decât în discursuri. Merită asemenea oameni votați? Categoric nu… Ai avut patru ani la dispoziție să-ți îndeplinești promisiunile. Nu ai făcut nimic? Cu ce tupeu revii iar pe liste și promiți, asemenea loazei aflate în situație de repetenție, că dacă ești promovat clasa, o să te pui cu burta pe carte? Explicațiile lui Băsescu n-ar trebui să mai țină. Acel Băsescu care, întrebat de ce nu trece de la vorbă la faptă, a behăit în stilu-i caracteristic și a spus „păi era campanie electorală”. Singurii care pot sancționa iresponsabilitatea celor care au fost deja în Parlament și n-au făcut nimic sunt alegătorii, dar câți dintre aceștia vor face ce e de făcut?