Încet-încet, forfota din spatele bloc-starturilor s-a estompat, partidele politice clarificându-și listele electorale. Competitorii, adică viitorii parlamentari vor fierbe în foi de viță până în 1 decembrie, data alegerilor generale. Aruncând o privire peste ai noștri reprezentanți (adică botoșănenii!) se pot trage câteva concluzii. Prima ar fi că principalul partid și din județ și din România nu ne-a surprins cu aproape nimic. Acest „aproape” se numește Elisabeta Lipă, care s-a instalat drept cârmaci pentru barca de 7 plus 1 ce ar vrea să se situeze măcar cu trei-patru lungimi de barcă înaintea celorlalți competitori și să ocupe trei-patru locuri de deputat în Camera inferioară. În barca liberalilor situația este cumva opusă. Niciun deputat sau senator ce se considera titular nu a mai încăput nici pe banca de rezerve, schimbarea garniturii liberale pentru Parlament fiind totală. Un alt aspect demn de remarcat se poate consemna în dreptul unor „exilați” liberali care, în pofida zvonurilor că vor umple listele AUR, au demonstrat maturitate (nu numai politică!) și s-au așezat cuminciori în tribună așteptând cu siguranță momente mai prielnice de a reveni în arena politică. În concluzie, acești „exilați” au punctat pozitiv prin nealinierea oportunistă la partidul lui Simion. Despre celelalte partidulețe nu voi spune nimic întrucât chiar așa, „nimic”, se va numi rezultatul aventurii lor pe scena politică. Ceea ce mă miră până la indignare este ambiția și/sau orgoliul unor șefuleți de partide care nici acum nu au înțeles că monolitul PSD – PNL nu poate fi dislocat decât printr-o unire a tuturor eforturilor mișcărilor politice mici. Niciodată, dar niciodată, USR, PMP, Forța Dreptei sau știu eu ce partid de buzunar nu va accede prin consilii locale sau județene și nici prin Parlament dacă nu își vor uni forțele într-o alianță. Iar acest lucru este extrem de nociv pentru democrația din România întrucât, încet-încet, dictatura celor două partide tinde să facă din acest hidos USL un partid-stat. Dislocarea monolitului nu se va putea niciodată realiza fără alianța dintre partidele mici, partide care, prin legi … specifice au fost puse la colț, cu drepturi limitate, tocmai de către PSD și PNL. Legile cu iz electoral care au fost elaborate din 2012 încoace favorizează monolitul și scoate aproape total din joc partidele mici și independenții. Și dacă am amintit de independenți, e normal ca un candidat independent fără un partid în spate să fie obligat să obțină cam tot atâtea voturi câte poate aduna un partid? Eu cred că nu. De bună seamă că mințile crețe din cele două partide mari vor susține că legile pe care le-au emis au rolul benefic de a simplifica scena electorală, de a limita pe unii exaltați de a fi clienți permanenți ai scrutinelor electorale. Este posibil ca într-un procent infim, cam 1-2 la sută, să aibă dreptate. Dar în rest, nu au „croit” legile electorale decât după hoiturile lor mătăhăloase, pirpiriii fiind ejectați din start în afara jocului. Același calapod a stat și la „croirea” cadrului legal pentru prima funcție în stat. Și aici, cei mari au tras spuza pe focul lor, independenții neavând decât un singur rol și anume acela de iepurași de câmp! Și dacă tot am ajuns la instituția prezidențială, trebuie neapărat să subliniez falimentul total al acestei instituții, faliment început cu avânt revoluționar de către Iliescu, continuat cu habarnismul lui Constantinescu, apoi din nou Ilici (ce stupizi am putut fi atunci, în anul 2000!) după care a urmat doza de șmecherie pe vampirie a lui Băsescu și în sfârșit, bomboana de pe colivă așezată cu minuțiozitate precum o minge de golf de cel mai nesuferit președinte care s-a perindat la Cotroceni! Măcar Iliescu, Constantinescu și Băsescu mai aveau și ceva partizani pe lângă ei! Iohannis în schimb a reușit să cadă atât de mult în clasamentul popularității încât azi, nu știu dacă din o sută de oameni se găsesc doi-trei care să aprecieze ceva la el. Și astfel, ajung din nou la ideea că atunci, în 1989, restaurația trebuia să înceapă cu instaurarea monarhiei și nu a anarhiei, așa cum a fost! Revenind la parlamentarii care ne vor reprezenta la centru, probabil aceștia vor reprezenta acolo doar cele trei partide (PSD, PNL și AUR) și niciodată interesele botoșănenilor. Mi-e aproape imposibil să-i văd la aceeași masă pe reprezentanții celor trei partide, dezbătând și căutând soluții pentru atragerea de investiții, pentru locuri de muncă, pentru demararea și accelerarea unor proiecte deja avansate ca fiind realități imediate (șoseaua de viteză Suceava-Botoșani), Autostrada Moldovei, rezolvarea problemelor legate de apă, susținerea fermierilor și câte și mai câte nevoi pe care le au oamenii locului. Concluzia acestor rânduri mi-aș dori-o a fi următoarea: AUR, USR, FD și toate celelalte partidulețe, găsiți o cale comună și opriți hegemonia USL întrucât acest monopol al celor două grupări duce încet dar sigur la dictatură. Renunțați la ce vă desparte și puneți pe masă ceea ce ar trebui să vă apropie: interesul cetățeanului, al urbei și al țării!
Partide mari și mici, cauze și efecte – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Lipsa educației pentru democrație, cel mai mare pericol pentru viitorul României – Ciprian MITOCEANU, scriitor
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Editorial
AI și maimuțele – Dumitru MONACU, scriitor
Oriunde te duci și te întorci astăzi, este imposibil să nu auzi: „Nu mai găsești pe nimeni să muncească, dom’le!”, indiferent că e vorba...
Botoșani
cer fragmentat
0
°
C
1.6
°
-0
°
77 %
3.1kmh
58 %
sâm
0
°
Dum
1
°
lun
3
°
mar
3
°
mie
3
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.
EDITORIAL
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
EPIGRAMA ZILEI
Tot votând răul cel mai mic
N-am realizat nimic
Așadar și prin urmare
Încercăm cu ăla mare?
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...