Este numit fratele Domnului (Gal. 1, 9), pentru că a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Însă este potrivit să-l numim văr al lui Hristos şi nu frate, pentru că Mântuitorul S-a născut pe cale supranaturală, deci nu a fost rodul legăturii dintre Iosif şi Fecioara Maria. Dacă îl întâlnim şi sub numele de „fratele Domnului”, trebuie să ştim că la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse într-un singur cuvânt: frate.
Facem precizarea că mama lui Iacob, Salomeea, era ruda Maicii Domnului, iar Iosif ajunge să fie logodnicul Mariei la bătrâneţe, după moartea soţiei sale Salomeea. El a călătorit în Egipt împreună cu tatăl său Iosif, cu Fecioara Maria şi Pruncul, în vremea în care Irod căuta să-L omoare pe Hristos.
A fost primul episcop al Ierusalimului. A alcătuit prima slujba a Sfintei Liturghii, varianta care a fost prelucrată de Sfinţii Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Liturghia Sfântului Iacob se săvârşeşte şi în zilele noastre în Biserica Ortodoxă Greacă, pe 23 octombrie, în ziua sa de prăznuire.
Sfântul Apostol Iacob a convertit mulţi iudei şi elini la credinţa creştină. Când Anania a ajuns Mare Arhiereu, a hotărât să-l ucidă. Bătrânii iudeilor i-au spus lui Iacob să urce pe aripa Templului şi să grăiască de acolo împotriva lui Hristos. Iacob a urcat, însă a mărturisit în faţa celor prezenţi că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În urma acestei mărturisiri, a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim şi ucis cu pietre.
Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Aşa a rămas şi mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc, şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hârţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi contrazicerilor. Aşa se explică de ce, pentru Iisus, oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat, au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei.
Şi astăzi, ca în ziua naşterii Sale, unii Îl iubesc, iar alţii Îl urăsc. Oamenii sunt antrenaţi ei înşişi într-o patimă pentru Patima Lui, iar alţii într-o patimă pentru Iubirea Lui. Unii sunt în destinul lui Iisus, iar alţii fără destin şi fără sens. Deci, dacă întrebarea „cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât printr-un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii”.
Este răspunsul permanent al fiecărui Toma, născut din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască. Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi o poate acoperi cu viaţa, în acela S-a născut Iisus, naştere care deschide calea veşniciei, încă fiind în veac. Cu Iisus se nasc şi explicaţia omului şi explicaţia lumii. (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Olivian Sandu
