Un botoşănean în vârstă de 52 de ani s-a ales cu o brăţară de monitorizare după ce şi-a bătut soţia.
Incidentul violent a avut loc pe 17 octombrie. Femeia a solicitat intervenția polițiștilor, întrucât bărbatul ar fi agrest-o fizic în timp ce se aflau la domiciliu. Agresiunea s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri mai vechi dintre cei doi soți, iar în urma completării formularului de risc a fost emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.
La solicitarea victimei, bărbatului i-a fost montat un dispozitiv electronic de supraveghere.
În cazul nerespectării obligațiilor impuse prin ordinul de protecție, acest dispozitiv generează o alertă care se transmite, în mod automat, dispeceratului de urgenţă operat de către poliţie, constituit în cadrul S.N.U.A.U, împreună cu datele de localizare ale dispozitivului electronic de supraveghere.
“Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.